Regele Spaniei, în carantină după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu Sars-Cov-2

Regele Spaniei Felipe al VI-lea a intrat în carantină după ce a interacționat cu o persoană infectată cu Sars-Cov-2.

Regele Spaniei Felipe al VI-lea se află în carantină după ce a intrat în contact cu o persoană care a fost testată pozitiv pentru Sars-Cov-2, a anunţat luni Palatul Regal, relatează Agerpres.

''O persoană cu care a fost în contact ieri a fost testată pozitiv astăzi pentru COVID-19. În conformitate cu regulile sanitare, el se va afla de acum în carantină preventivă timp de zece zile.'', a indicat Palatul într-un comunicat, precizând că toate activităţile oficiale ale suveranului vor fi suspendate în această perioadă.

Regina Letizia şi copiii cuplului regal, Prinţesa Leonor şi Infanta Sofia, ''îşi vor putea continua activităţile în mod normal'', a precizat Palatul. Moştenitoare a tronului, Prinţesa Leonor s-a aflat în carantină timp de 14 zile la mijlocul lunii septembrie, după depistarea unui caz de COVID-19 în rândul colegilor săi de clasă. Ea a fost testată negativ. Spania rămâne una dintre ţările cele mai afectate de pandemie, cu peste 1,5 milioane de cazuri şi peste 43.000 de morţi.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy