Război Siria. Putin - Merkel - Macron, ACORD

 Preşedintele rus Vladimir Putin, omologul său francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au îndemnat duminică, într-o convorbire telefonică, la 'continuarea eforturilor comune' pentru punerea în aplicare a armistiţiului în Siria şi au convenit să 'intensifice schimbul de informaţii' privind situaţia din această ţară, a anunţat Kremlinul, potrivit AFP. 

Cei trei lideri au discutat despre situaţia din Siria, mai ales 'în Ghouta de Est, şi despre problema accesului umanitar în această regiune şi în alte regiuni siriene', menţionează comunicatul Kremlinului. 

Ei şi-au exprimat 'satisfacţia faţă de activitatea constructivă comună datorită căreia a fost armonizată şi adoptată la 24 februarie rezoluţia Consiliul de Securitate al ONU 2401' referitoare la un armistiţiu de o lună în Siria. 

Potrivit aceleiaşi surse, liderii rus, francez şi german 'au subliniat continuarea eforturilor comune în interesul punerii în aplicare în întregime şi cât mai curând posibil' a rezoluţiei şi 'au convenit să intensifice schimbul de informaţii pe canale diferite cu privire la situaţia din Siria'. 

Evacuarea civililor

Comunicatul precizează că preşedintele Putin şi-a informat interlocutorii despre 'măsurile practice luate de partea rusă în vederea evacuării civililor, transportului de ajutoare umanitare şi acordării de asistenţă medicală populaţiei civile afectate' de conflictul armat. 

Conform Kremlinului, 'o atenţie deosebită a fost arătată faptului că armistiţiul nu se aplică operaţiunilor împotriva grupărilor teroriste'. 

Consiliul de Securitate al ONU a votat sâmbătă în unanimitate o rezoluţie cerând o încetare imediată a focului de o lună în Siria în scop umanitar, după ce peste 500 de civili, printre care o sută de copii, au fost ucişi în şapte zile de loviturile regimului sirian asupra enclavei rebele Ghouta de Est, în apropiere de Damasc, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel