EXCLUSIV  Rareş Bogdan, mesaj războinic pentru AUR în vederea alegerilor din 2024. "O să îi zdrobim"

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, spune că nu se teme de sondajele în care partidul AUR este pe locul al doilea, după PSD, şi crede că liberalii pot avea un scor cu cifra 2 în faţă la alegerile din 2024. 

"Dacă lumea înţelege şi este motivată, PNL scoate fără probleme cu 2 în faţă. În cazul PSD, scorul lor se poate apropia fără probleme de o cifră cu 3 în faţă, dacă îşi motivează activiştii. La noi trebuie doar o chestiune de încredere. Leadershipul PNL, adică noi, trebuie să îi convingem pe activiştii de partid, adică pe cei 1300 de primari, pe cei 17 preşedinţi de Cj, pe cei 120 de parlamentari, pe cei peste 180.000 de mii de membri, că PNL are realizări în cei 4 ani de guvernare, că are cu ce să se laude şi la nivel local şi la cel regional, şi că reprezintă o alternativă care va sta la guvernare şi în următorii patru ani şi jumătate. 

În momentul ăla, partidul se activează şi nu avem nicio problemă să scoatem chiar 23-24%", a declarat Rareş Bogdan la DC NEWS. 

"O să îi zdrobim"

Întrebat ce părere are despre faptul că AUR este peste PNL în sondaje, Rareş Bogdan spune că "eu înţeleg că PNL nu este foarte iubit şi că are mulţi duşmani. Dar vă spun o chestiune. Este imposibil. Nu poate fi. Nu are structuri, nu are viziune economică. Nu poţi acuza PNL că nu este un partid care să fie pe linia naţională, patriotică. A, că nu înjurăm UE. Nu înjurăm UE, ci pur şi simplu venim cu argumente care să arate că astăzi România este obligatoriu să rămână în UE, să folosească fondurile europene. Pentru că fără fondurile europene, cei 830.000 de fermieri intră în faliment, fără cele 2,3 miliarde de euro subvenţii directe în agricultură, agricultorii noştri intră în faliment. Fără bani europeni, nu se dezvoltă nici Clujul, nici Caracal, nici Iaşi, nici Craiova, nici Rădăuţi, nici Suceava, nici Timişoara sau Oradea. 

Deci, cred că aici e o chestiune foarte simplă. Vreţi liberă circulaţie, drept de muncă în Europa, fonduri europene, trebuie să votaţi cu partidele proeuropene. Sunt de acord că trebuie să ne apărăm interesele, că trebuie să fim respectaţi şi să impunem respectul. Dar asta o faci prin argumente, nu dărâmând ceva. Dacă românilor li se explica asta, e bine. O să vedeţi că la alegerile europarlamentare o să scoatem puncte multe în faţa AUR şi la alegerile locale şi judeţene o să îi zdrobim pe cei de la AUR. Şi lumea se va convinge că e un balon umflat şi nu reprezintă nimic serios". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel