Măsuri speciale de Paște. Raed Arafat: se vor găsi soluții pentru credincioși

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat, miercuri, măsuri pentru sărbătorile pascale, în situația impusă de pandemia COVID.

De asemenea, Raed Arafat crede că se vor găsi soluții pentru credincioși, pentru Sărbătoarea de Paști:

”Știu că sunt niște reguli care sunt impuse acum, iar nerespectarea lor poate să ducă la scăparea de sub control a situației, însă sunt convins că se vor găsi soluții ca credincioșii să aibă satisfacția să ajungă la ce doresc fără a fi expuși”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, la Realitatea Plus, miercuri.

Am reușit împreună

”Eu zic că, în acest moment, chiar dacă situația este sub control în mare parte și evoluția este totuși relativ lentă, să nu ne relaxăm în acest moment. Dacă acum ne relaxăm, am putea, într-adevăr, să ne facem rău. Se poate ca toată munca pe care am făcut-o până acum să o pierdem. Haideți să vedem cum evoluează situația până după Paști și să urmărim dacă continuă să crească sau începe să scadă. E greu de spus de un vârf. El este așteptat spre sfârșitul lunii aprilie, începutul lui mai. Dar acest lucru este doar după calcule, numai realitatea ne va dovedi care este situația și ce decizii vom lua”, a mai spus Raed Arafat.

Rugămintea noastră către oameni este să respecte pe mai departe, în următoarea perioadă, toate aceste restricții care s-au impus, pentru că împreună cu ei am reușit, totuși, să ținem situația cum este acum, altfel va fi mult mai rău decât este acum. Să sperăm că reușim acest lucru și mai departe”, a adăugat secretarul de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel