Rusia convinge Vestul să renunțe la război: ce condiții acceptă Siria

hollande obama dc
hollande obama dc

Propunerea Rusiei de a dezarma Siria de arsenalul său chimic este susținută de Franța. Parisul vrea o rezoluție ONU prin care coalițiile internaționale să aibă acces la depozitele siriene cu substanțe chimice. Altminteri, se va trece la o intervenție militară. În mod surprinzător, soluția venită de la Moscova pare să-l mulțumească și pe Barack Obama, care o descrie ca fiind un ”pas important”.

Potrivit Interfax, Siria a acceptat propunerea Rusiei privind controlul armelor chimice de către comunitatea internațională. Ministrul de Externe sirian, Walid al-Moulem, precizează că Damascul își dă acordul pentru a evita agresiunea americanilor.

Ministrul de Externe al Franței, Laurent Fabius, spune că va începe de astăzi procedurile pentru adoptarea rezoluției ONU, care se înscrie în prevederile articolului 7 din Carta Națiunilor Unite. Hexagonul vrea ca Bashar al-Assad să le permită inspectorilor ONU accesul total la rezervele de arme chimice.

Senatul american a amânat votul privind intervenția în Siria, dar asta ar putea să nu mai aibă nicio importanță. Barack Obama pare și el convins de propunerea rușilor. Departamentul de stat spune, la rându-i, că va analiza cu mare atenție soluția Moscovei, care implică evitarea confruntărilor armate.

Într-o succesiune rapidă a evenimentelor, Vladimir Putin pare să răstoarne situația cu privire la criza siriană. De altfel, opțiunea unei rezoluții precum cea schițată de Franța e singura care mulțumește în prezent toți factorii decizionali. Teheranul, susținător declarat al Damascului, a anunțat că se raliază propunerii Moscovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel