Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

PSD sare la gâtul PNL pe măsura carantinării Sibiului: Rezultatul incompetenţei

Organizaţia Sibiu a PSD susţine că măsura carantinării municipiului reşedinţă de judeţ, care a ajuns la o rată a cazurilor COVID-19 de peste 11 la mia de locuitori, ar fi rezultatul incompetenţei de care autorităţile locale au dat dovadă, inclusiv prin nesocotirea semnalelor de alarmă venite din partea specialiştilor implicaţi în actul medical. 

''Măsura carantinării este de fapt rezultatul incompetenţei de care autorităţile locale (Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu şi conducerea instituţiei din subordine - Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu) au dat dovadă până în momentul de faţă.

Lipsa de comunicare şi informare între instituţiile sus-menţionate, abilitate în a gestiona criza COVID, nesocotirea semnalelor de alarmă venite din partea specialiştilor implicaţi în actul medical direct, precum şi lipsa de transparenţă în comunicarea cu cetăţeni.

Nepregătirea din timp a infrastructurii spitaliceşti în vederea preluării cazurilor COVID, deşi conducerea Consiliului Judeţean Sibiu şi managerii spitalelor din subordine au fost avertizaţi încă din primăvara acestui an că va urma al doilea val de infectări ('a doua cocoaşă a lui Tătaru')'', a arătat PSD Sibiu, într-un comunicat de presă.

De asemenea, susţine PSD Sibiu, o altă cauză este implementarea ineficientă a măsurilor privind prevenirea îmbolnăvirii, atât la nivel de municipiu, cât şi la nivel de unitate spitalicească judeţeană. Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Sibiu, Cătălin Stanciu, consideră că adoptarea măsurii de carantinare a municipiului Sibiu şi a localităţilor învecinate trebuie făcută cu maximă prudenţă.

'În adoptarea acestei măsuri extreme, autorităţile trebuie să aibă în vedere, primordial, asigurarea continuităţii tuturor tipurilor de activităţi economice locale (producţie, comerţ, servicii), desfăşurate pe raza localităţilor ce vor fi carantinate. Măsura carantinării pare a fi măsura disperată la care factorii de decizie vor să apeleze, ascunzând sub preş proasta gestionare a pandemiei COVID în judeţul nostru.' a spus Stanciu.

'Şi nu în ultimul rând, o dovadă în plus a faptului că factorii de decizie locali dau dovadă de incompetenţă, este felul în care, tot mai frecvent, aceştia îşi cer scuze faţă de cei care suferă în mod direct (scuzele prefectului Creţu faţă de doamna doctor Halmaghi, sau, chiar azi, scuzele DSP-ului faţă de familia unui pacient decedat, sunat din greşeală pentru a i se verifica starea de sănătate.) Vorba proverbului: 'cine se scuză, se acuză'', a mai arătat Cătălin Stanciu.

Solicitare de carantinare a municipiului Sibiu

 

Directorul DSP Sibiu, Gabriel Budescu, a confirmat, miercuri seară, că a solicitat carantinarea municipiului Sibiu

'Direcţia de Sănătate Publică în acest moment a făcut o analiză de risc pentru anumite localităţi din judeţul Sibiu şi a trimis-o la Centrul Naţional de Sănătate Publică pentru a primi un aviz. (...) Prin acea analiză de risc, da, se propune carantinarea unor localităţi din judeţul Sibiu, inclusiv a municipiului Sibiu', a explicat Budescu.

Încă nu s-a luat o decizie

 

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că secretarul de stat în MAI Raed Arafat se va deplasa în judeţele Sibiu şi Alba pentru a evalua situaţia sanitară şi urmează să ia o decizie în privinţa carantinării.

'Avem o procedură, există un sistem de evaluare a situaţiei din punct de vedere al sănătăţii publice, care este pus la punct de Institutul Naţional pentru Sănătate Publică. Se face evaluarea prin mai mulţi parametri, dacă DSP propune carantinarea, procedura este să fie avizată propunerea de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar decizia finală o ia comandantul acţiunii, respectiv secretarul de stat Raed Arafat. Am discutat acest subiect. Din câte ştiu, domnul Arafat planifică o deplasare în 2 judeţe - Alba şi Sibiu - pentru a face o evaluare şi o discuţie cu specialiştii la faţa locului, urmând să ia o decizie', a spus Orban, întrebat în legătură cu faptul că DSP Sibiu a propus carantinarea oraşului. El a apreciat că, din evoluţia cazurilor, se poate presupune decizia de carantinare la Sibiu, potrivit Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy