LIVE  Proteste masive în țările cu restricții dure. Update: 40.000 de oameni în Viena / VIDEO

Sursă foto: Captură YouTube
Sursă foto: Captură YouTube

Proteste masive împotriva restricțiilor au loc, astăzi, 8 ianuarie 2022, în marile orașe din Europa.

Un protest împotriva vaccinării obligatorii are loc astăzi în Franța, la Paris. Mii de manifestanți mărșăluiesc pe străzile capitalei franceze și există ciocniri între aceștia și forțele de ordine.

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi, la primele ore ale dimineţii, în prima lectură, proiectul de lege ce transformă paşaportul sanitar în paşaport de vaccinare. Decizia vine după trei zile de dezbateri tumultoase, alimentate de afirmaţiile controversate ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, care şi-a declarat intenţia de a-i „scoate din sărite” pe cei nevaccinaţi.

Anunţat în decembrie de executivul francez în faţa epidemiei galopante de COVID, textul de lege a fost aprobat la ora locală 05.25 (06.25 ora României) cu votul a 214 parlamentari - cei ai majorităţii, precum şi de o parte din partidul Republicanii (dreapta) şi din Partidul Socialist (stânga). Împotrivă au votat 93 de deputaţi - cei ai extremei stângi şi extremei drepte, precum şi 3 disidenţi din partidul majoritar de centru-dreapta. De asemenea, 27 de deputaţi s-au abţinut, scrie Agerpres, preluând AFP (citește mai mult AICI).

Proteste puternice și în Austria

Circa 40.000 de oameni au protestat sâmbătă la Viena, Capitala Austriei, împotriva măsurilor guvernamentale de combatere a pandemiei de coronavirus, inclusiv obligativitatea vaccinării pentru populaţie, transmite dpa.

Potrivit poliţiei, demonstraţia a fost în mare parte paşnică. Totuşi, forţele de ordine au oprit marşul pentru o scurtă perioadă de timp, după ce câţiva demonstranţi au încercat să forţeze cordonul poliţiei, unii dintre ei fiind arestaţi.

Peste 1.000 de agenţi au fost desfăşuraţi la protest.

Vaccinarea urmează să devină obligatorie în Austria începând de luna viitoare, aminteşte dpa, care adaugă că în ultimele săptămâni în această ţară au avut loc mai multe proteste de amploare împotriva acestei măsuri, scrie Agerpres. 

Proteste și în Germania

Câteva mii de oameni au demonstrat sâmbătă în mai multe oraşe din Germania împotriva politicilor menite să stopeze pandemia de coronavirus, transmite dpa.

Cel mai mare protest a avut loc la Hamburg, cu o participare de circa 16.000 de persoane, potrivit poliţiei. Organizaţii se aşteptau la o prezenţă de 11.000 de oameni la protest, organizat sub sloganul "Ajunge! Jos mâinile de pe copiii noştri!".

Organizatorii au făcut apel la participanţi să poarte măşti şi să păstreze distanţa fizică, în conformitate cu normele impuse, însă mulţi nu au respectat această cerinţă, notează dpa.

Un participant a purtat Steaua lui David cu inscripţia "nevaccinat", a anunţat poliţia pe Twitter, adăugând că forţele de ordine au deschis o anchetă pentru incitare.

Proteste importante au loc în întreaga ţară, în Magdeburg, Freiburg, Ansbach, Regensburg şi Schwerin. Circa 1.600 de oameni s-au strâns în Schwerin (nord), potrivit poliţiei, la miting fiind aşteptaţi 2.000 de oameni, conform organizatorilor. Protestatarii purtau un banner pe care scria "Părinţii şi bunicii spun !!!NU!!! vaccinării anticoronavirus a copiilor!" Manifestanţii aveau cu ei tobe şi trompete.

La Magdeburg, mii de oameni au mărşăluit prin tot oraşul timp de câteva ore bune, blocând temporar liniile de tramvai şi circulaţia. La Berlin, protestatarii au format un convoi de maşini şi biciclete. Poliţia a numărat mai bine de 100 de vehicule, 70 de biciclete şi circa 200 de persoane.

Tot sâmbătă au avut loc şi contrademonstraţii. Circa 2.500 de oameni s-au adunat în oraşul Minden (vest) pentru a-şi exprima opoziţia faţă de adepţii gândirii laterale, un grup care şi-a asumat un rol de conducere în organizarea protestelor împotriva politicilor guvernamentale. Mişcarea Querdenken (gândirea laterală) include sceptici cu privire la coronavirus, activişti de extrema dreaptă şi antivaccinişti.

În Efurt, circa 1.000 de oameni s-au adunat pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de democraţie şi de măsurile antiepidemice, potrivit poliţiei şi organizatorilor, potrivit Agerpres.

Bilanț COVID-19 România, 8 ianuarie 2022. Infectări și decese în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.036 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 114 mai mult decât în ziua anterioară. 521 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 58.997 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS –CoV – 2 au decedat. În intervalul 07.01.2022 (10:00) – 08.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 26 de decese (12 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dolj, Iași, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu și Vaslui.

Dintre cele 26 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60- 69 ani, 12 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 26 de pacienți decedați, 24 erau nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 70-79 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.424, cu 28 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 406 persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 406 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 102 sunt minori, 93 fiind internați în secții, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară și 9 la ATI, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel