Proteste anti-restricții în Copenhaga. Mai mulți manifestanți au fost arestați. "Libertate pentru Danemarca, ne-am săturat!"

Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

Sute de oameni au protestat la Copenhaga împotriva restricțiilor anti-COVID. Manifestațiile au degenerat în violențe, iar mai mulți oameni au fost arestați.

Nouă persoane au fost arestate sâmbătă în Danemarca în cursul unor manifestaţii contra restricţiilor anti-COVID-19 care au degenerat în violenţe, au anunţat poliţia şi media locale, transmite Agerpres.

"Libertate pentru Danemarca, ne-am săturat.", au scandat manifestanţii.

Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Copenhaga şi între 50 şi 65 la Aalborg, în nord, potrivit presei, citând numărătoarea poliţiei. Aceste manifestaţii au fost organizate de o grupare, "Oamenii în negru", pentru a protesta faţă de restricţiile impuse de guvern cu scopul de a limita răspândirea noului coronavirus, realatează AFP.


Violențe între manifestanți și polițiști



Potrivit unor înregistrări video, la Copenhaga au izbucnit violenţe între manifestanţi, care au aprins artificii şi au aruncat cu sticle, şi poliţişti în ţinută specială. Patru persoane au fost arestate în capitală şi cinci la Aalborg, de asemenea pentru folosire necorespunzătoare a focurilor de artificii.

După cum a subliniat Rasmus Schultz, ofiţer de coordonare la poliţia din Copenhaga, unii manifestanţi fac parte din "constelaţia huliganilor".

Aflată în semi-carantină de la mijlocul lui decembrie, Danemarca a anunţat marţi înăsprirea restricţiilor, cerând populaţiei să evite contactele sociale, pentru a proteja sistemul de sănătate în faţa înmulţirii cazurilor legate de tulpina mutantă britanică. Astfel, de la 6 ianuarie, sunt interzise reuniunile cu mai mult de cinci persoane, faţă de 10 anterior - atât la domiciliu, cât şi în exterior. De luna trecută s-a decis ca oamenii să muncească de acasă, iar barurile, restaurantele, teatrele, cinematografele, muzeele să fie închise, cu excepţia farmaciilor şi magazinelor alimentare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel