Proteste anti ”LOCKDOWN” în Marea Britanie. Peste 150 de manifestanți au fost arestaţi la Londra

Poliția britanică anunță că peste 150 de manifestanți au fost arestați la protestele împotriva lockdown-ului.

Poliţia britanică a anunţat că a arestat peste 150 de persoane la protestul împotriva lockdown-ului care a avut loc sâmbătă, relatează Agerpres, citând DPA. Arestările au fost făcute pentru că protestatarii fie nu au respectat reglementările sanitare introduse pentru a preveni răspândirea coronavirusului, fie au atacat forţele de ordine, conform poliţiei.

Potrivit regulilor actuale, oamenii din Anglia nu pot să iasă din casă decât pentru a merge la muncă şi la cumpărături şi pentru a avea grijă de rude. Astfel, demonstraţiile nu se numără printre excepţiile permise. Participanţii la protest au mărşăluit sâmbătă prin centrul Londrei, majoritatea fără a respecta regulile de distanţare socială sau fără a purta măşti. Mulţi aveau pancarte şi bannere pe care se putea citi "Nu ne mai controlaţi" şi "Fără lockdown".

Duminică, ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a atras atenţia asupra riscului unui al treilea val de infectări cu coronavirus dacă nu va exista o abordare corespunzătoare privind restricţiile în următoarea săptămâni.

VEZI ȘI: VIDEO: Protestatarii anti ”LOCKDOWN” mărșăluiesc prin centrul Londrei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel