Proiectul legislativ pentru blocurile cu bulină, gata în aprilie

Proiectul de modificare a legii privind consolidarea clădirilor cu risc seismic va fi gata în luna aprilie. Anunţul a fost făcut de viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, la Galaţi.

Proiectul de modificare a legii privind consolidarea clădirilor cu risc seismic, care prevede evacuarea obligatorie a locatarilor, va fi finalizat în luna aprilie. Vicepremierul Sevil Shhaideh a explicat, joi, la Galaţi, că modificarea legii este necesară, în condiţiile în care locatarii acestor clădiri nu acceptă să părăsească locuințele în timpul lucrărilor de consolidare. Mai mult, refuzul locatarilor întârzie foarte mult ritmul lucrărilor și, implicit, gradul de folosire a banilor publici oferiți de stat pentru astfel de lucrări.

"Vă dau exemplul Bucureștiului unde sunt peste 300 de clădiri cu risc seismic. Primăria Generală are un fond locativ de peste 100 apartamente pe care le poate pune la dispoziția locatarilor pe perioada consolidării imobilelor, dar anul trecut au fost situații în care niciun proprietar nu a vrut să părăsească domiciliul să meargă în locuințele de necesitate și, din aceste considerente, începând de anul trecut, a fost pus în dezbatere acest proiect de lege, ca să putem aplica măsura obligării proprietarului și nu de a aștepta acordul dânșilor să realizăm aceste reabilitări-consolidări", a precizat Sevil Shhaideh, transmite Agerpres.

Numai o zecime din fonduri au fost folosite

Aceasta spune că, în fiecare an, au fost alocate sume considerabile pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic, dar, din păcate, maxim 10% din fonduri au fost utilizate.

Conform viceprim-ministrului, proiectul de lege este, până la finele acestei luni, în dezbatere publică, urmând ca până la sfârșitul lunii aprilie să includă toate propunerile primite, după care va fi transmis în Parlament, pentru legiferare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel