Proiect de lege: Amenzi usturătoare pentru cei care aruncă gunoaie pe fereastra apartamentului sau din mașini

Un proiect de lege adoptat tacit, luni, în Senat, prevede amenzi usturătoare, de mii de lei, pentru cei care aruncă gunoaie pe fereastra apartamentului sau din mașini.

Propunere legislativă vizează modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale. Potrivit proiectului de lege, atât persoanele fizice, cât și cele juridice vor fi sancționate pentru aruncarea resturilor menajere, a obiectelor și a lichidelor pe ferestrele apartamentelor, precum și pentru aruncarea la întâmplare a gunoaielor și a mucurilor de țigară din mașini.

Amenda aplicabilă va fi cuprinsă, în ambele cazuri, între 1.000 și 2.500 de lei, potrivit avocat.net.

"În alte ţări, amenzile pentru aruncarea gunoiului în locuri nepermise sunt usturătoare şi, cel mai important, se aplică, încât oamenii respectă legea mai mult de frica amenzilor, iar de aruncat gunoi pe ferestre şi din autovehicule nici nu se mai pune problema", se arată în expunerea de motive.

Proiectul de lege va fi transmis Camerei Deputaţilor, care se va pronunţă asupra acestuia în calitate de Cameră decizională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel