Cele mai citite

Corneliu Ștefan: Ce înseamnă respectul pentru seniori

doicesti
Foto: Facebook Corneliu Ștefan

"Respectul pentru seniorii noștri înseamnă să le fim alături, să le oferim grijă, sprijin și condiții pentru o viață cât mai activă și independentă", a declarat Corneliu Ștefan, președintele PSD al CJ Dâmbovița.

"Am fost alături de primarul comunei Doicești, Cozmin Stana, la deschiderea Centrului de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice, cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu, din comuna Doicești.

Centrele de Zi sunt de un real ajutor, pentru că oferă persoanelor vârstnice susținerea de care au nevoie, dar și un loc în care pot socializa, se pot recupera și pot participa la viața comunității.

Investiția se ridică la 7.300.000 de lei, iar aici sunt disponibile servicii de recuperare și reabilitare, kinetoterapie și fizioterapie, consiliere, monitorizarea stării de sănătate, precum și activități recreative și de socializare.

Corneliu Ștefan: Ce înseamnă respectul pentru seniori

Un element important este echipa mobilă de îngrijire la domiciliu, care va veni în sprijinul celor care nu se pot deplasa la centru.

Pentru noi, grija față de seniorii comunității înseamnă recunoștință și responsabilitate. Iar astfel de investiții arată că oamenii rămân în centrul proiectelor pe care le dezvoltăm în județul #Dâmbovița", a precizat liderul PSD Dâmbovița.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close