Profesorii fără certificat verde NU vor mai putea preda începând cu 3 octombrie, în Israel. Nu au voie nici să țină cursuri online

profesor
profesor

Profesorii fără certificat verde din Israel nu vor mai putea preda începând cu 3 octombrie.

Profesorii din Israel care nu pot prezenta aşa-numitul "'green pass (certificat verde) şi care nu doresc, de asemenea, să fie testaţi pentru coronavirus nu vor mai putea predea începând cu data de 3 octombrie, relatează Agerpres, citând dpa. Certificatul verde atestă că o persoană a fost vaccinată sau s-a vindecat de COVID-19.

Nu au voie nici să țină cursuri online și nici nu vor primi salarii



De asemenea, cadrelor didactice nu li se va permite să ţină cursuri online şi nici nu vor primi salariu, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Ministerului Educaţiei.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, începând cu 3 octombrie certificatele verzi vor fi valabile doar şase luni după a doua vaccinare. După aceea, persoanele în cauză trebuie să primească o a treia doză de vaccin anti-COVID-19.

Israelul încearcă să crească rata de vaccinare stagnantă şi să ajungă la scepticii privind imunizarea, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.

Ministerul Sănătăţii din Israel a raportat joi 5.921 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore. Până în prezent, în jur de 60% din cei 9,4 milioane de locuitori au fost complet vaccinaţi şi puţin sub 34% au primit a treia doză de vaccin anti-COVID.

Posibilitatea vaccinării obligatorii în România

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății și primul care a vorbit despre vaccinarea obligatorie a unor angajați din domenii esențiale, a vorbit miercuri despre necesitatea acestei măsuri. Declarația sa a avenit după ce și președintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite că vaccinarea anti-COVID va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale.

„Sunt discuții la nivelul Grupului Tehnico-Științific și aceste decizii vor ajunge în CNSU unde se va lua și o decizie finală. În continuare cred că evoluția acestei pandemii ne dă motive să spunem că anul 2021 nu mai e un an al părerilor despre pandemie. Anul 2021 și acest val 4 e al asumării și al deciziilor”, a spus  ieri Nelu Tătaru la Digi24. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel