Procurorii cer 6 ani de închisoare pentru Gigi Becali în Dosarul "Valiza"

În Dosarul "Valiza", procurorii cer condamnarea lui Gigi Becali la 6 ani de închisoare pentru dare de mită şi fals. Procurorul DNA care a susţinut pledoaria acuzării le-a spus judecătorilor instanţei supreme că Becali şi avocata Alina Ciul ar trebui condamnaţi la pedepse cu executare, în timp ce pentru Piţurcă, Marino şi Sponte a cerut pedepse cu suspendarea executării.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a continuat marţi dezbaterile în dosarul "Valiza", în care finanţatorul echipei Steaua George Becali, vicepreşedintelui FC Steaua, Teia Sponte, şi alte persoane, între care şi o avocată, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie în sport.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Cameluş Păduraru, a arătat, conform Mediafax, că George Becali trebuie condamnat pentru dare de mită şi trei fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă privativă de libertate. Procurorul a cerut patru ani de închisoare pentru fapta de dare de mită şi doi ani de închisoare pentru faptele de fals.

Aflat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gigi Becali, le-a declarat jurnaliţtilor că nu poate să creadă că un procuror poate cere 6 ani de închisoare dar şi că nu are nicio emoţie.

"E o situaţie delicată. Dar nu pentru mine, ci pentru România. Judecătorul trebuie să spună dacă e mită sau nu premierea. Eu nu-mi închipui că un judecător poate spune aşa ceva. N-am nici un fel de emoţie, dar simt o durere în suflet. Mi se urcă sângele la cap! Suntem de râs, e circul Europei. Moralitate? Eu sunt europarlamentar, asta e moralitate. Moralitatea e când mă caută sfinţii părinţi şi mă caută. Cum să ceri, bă, şase ani? Mama nu ştie, s-a speriat!", a declarat Gigi Becali.

Pedeapsă cu executare a cerut şi pentru avocata Alina Florentina Ciul, pentru care a cerut stabilirea unei pedepse de doi ani de închisoare pentru faptele de favorizare a infractorului şi două de fals.

De asemenea, procurorul a cerut pedepse cu suspendare pentru mâna dreaptă a lui George Becali, Tea Sponte, pentru Gheorghe Marino şi Victor Piţurcă. Pentru toţi cei trei procurorul a cerut condamnarea la câte doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

În cazul lui George Becali procurorul a menţionat că acesta "a recurs la fapte de corupere repetate iar ulterior a încercat reconstituirea de probe pentru ascunderea faptelor de corupţie". Concret, a explicat procurorul, George Becali a comis fapte de corupţie atunci când a încercat mituirea publică a echipei Gloriei Bistriţa în anul 2006, precum şi în cazul similar U Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel