Avocatul Remus Borza a explicat de ce a promovat femei în funcție de conducere și a spus cine este femeia datorită căreia va fi salvat Liberty Galați, în primul rând.
”La Liberty Galați, director general este o doamnă, Aida Nechifor. Dacă e să fie salvat combinatul, în primul rând, este meritul doamnei, apoi al nostru, apoi al Guvernului” a spus Remus Borza, care, prin casa de insolvență Euro Insol, are rolul de administrator concordatar al combinatului siderurgic Liberty Galați.
În interviul acordat DCNews, avocatul a explicat că sunt mai multe doamne cu rol de decizie la Liberty Galați:
”Eu am promovat doamnele în funcții de conducere. De ce? Pentru că doamnele sunt mai loiale decât bărbații, sunt mai asumate decât bărbații, au mai mult ”cojones” decât bărbații, au mai mult curaj, au viziune, sunt mai vrednice, mai devotate, găsesc soluții, sunt mai creative. Bărbații s-au puturoșit așa, s-au șmecherit. Femeile sunt făcute din alt aluat, sunt de cursă lungă și sunt mult mai asumate”.
Astăzi a avut loc o ședință vitală la Guvern, anunțată de Remus Borza în interviul acordat DCNews.
Conform comunicării Guvenului, ”Luca Niculescu, a convocat, astăzi, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA., pentru a identifica soluțiile necesare salvării locurilor de muncă și a capacităților de producție.
În cadrul Comitetului, coordonat de viceprim-ministrul Marian Neacșu, administratorii concordatari au prezentat noul plan de restructurare al Combinatului Siderurgic Galați. Având în vedere importanța strategică a acestui obiectiv economic și determinarea Guvernului de a întreprinde toate masurile necesare, Comitetul a recomandat creditorilor aprobarea planului. Pentru protejarea locurilor de muncă a celor 2400 de salariați activi, Ministerul Muncii va prelungi cu șase luni perioada de plată a acestora din Fondul pentru creanțe salariale de la Agenția Națională pentru Ocupare și Forță de Muncă.
În acest interval, va fi derulată procedura de negociere directă cu cei cinci mari investitori interesați, dintre care trei au analizat deja perspectiva de a investi în combinat.
Aprobarea acestui plan de restructurare înaintea termenului limită de 9 noiembrie a.c. previne intrarea în procedură de faliment a Combinatului Siderurgic Galați, care ar antrena pierderea unui obiectiv de importanță strategică, efecte negative economice și pierderea locurilor de muncă”.
Cât câștigă statul din vânzarea Liberty Galați
Avocatul Remus Borza a explicat și cât câștigă statul din vânzarea combinatului siderurgic. La Liberty Galați, Remus Borza a încercat vânzarea combinatului siderurgic cu 740 de milioane de euro, dar nu a venit nimeni, deși a fost promovat la nivel global. Situația s-a repetat când prețul a scăzut la 460 de milioane de euro. Scos la 200 de milioane de euro, combinatul are cinci potențiali investitori, iar prețul final ar putea crește, în acest context. ”Avem cinci investitori. Ce câștigă statul? În primul rând 200 de milioane de euro în o lună, 2 luni. Salvează 8.000 de locuri de muncă. (...) 200 de milioane de euro pe an pentru buget doar din impozit pe salarii. La o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, TVA-ul este 400 de milioane de euro. Mai câștigă în fiecare an încă 400 de milioane de euro din TVA, 200 de milioane din impozitul pe salarii și impozit pe venit, sunt 600 de milioane de euro an de an, dar, cel mai important, salvezi singurul combinat de oțel al României. O națiune, o economie, fără industria oțelului, fără industrie siderurgică, nu există” a spus Remus Borza.


