În anul 1947 au apărut primele două volume, traduse de Părintele Dumitru Stăniloae, din Filocalia, urmate în 1948 de alte două volume, tipărindu-se în felul acesta, la Sibiu, jumătate din marea antologie de texte patristice. Titlul său complet este Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi. Filocalia este o celebră colecţie de texte patristice despre curăţirea de patimi, vieţuirea în linişte şi rugăciunea inimii, tipărită de Sfinţii Macarie din Corint şi Nicodim Aghioritul, la Veneţia, în 1782. Ulterior, arăta marele istoric Virgil Cândea, s-a descoperit că manuscrisul filocalic „fusese alcătuit în obştea Schitului Românesc Prodromu de la Sfântul Munte, în vederea tipăririi în România”.
Pe măsura secularizării, care afecta însăşi viaţa monahală, exista o nevoie imperioasă de regăsire a rânduielilor patristice privind atât pe locuitorii mânăstirilor, cât şi viaţa creştinilor. Traducerea primului tom al originalului grecesc al Filocaliei fusese pregătită la Mânăstirea Neamţ încă de la începutul secolului al XIX-lea. O altă tentativă de editare are loc în anul 1922, însă nici atunci nu s-a pus în aplicare. Aceasta a început abia în 1947, a continuat în 1948, iar după o întrerupere destul de mare, a fost completată cu volumele 5-8, la Bucureşti, între anii 1976-1981. Aceste opt volume cuprind ediţia veneţiană a Filocaliei. Celelalte patru, publicate sub genericul Filocaliei, au fost traduse şi tipărite din iniţiativa Părintelui Dumitru Stăniloae. Ediţia Filocaliei româneşti, care a fost trasă în mii de exemplare, are nenumărate scolii (note explicative) întocmite de traducător. În una din aceste trimiteri, comentând un text al unui mare scriitor patristic, Avva Dorotei, Părintele Stăniloae face o comparație cu opera lui Marcel Proust: „À la recherche du temps perdu nu poate fi o căutare a unor prilejuri identice, ci o mare pocăinţă. Dar «timpul pierdut» e o slăbire interioară a noastră pentru luarea unei hotărâri. «Timpul pierdut» lucrează împotriva noastră. E ca un vierme care creşte.”
Filocalia este o culegere de profundă trăire ascetică şi mistică. Paradoxala ei publicare – paradox binecuvântat! – îndreptăţeşte pe deplin următoarea constatare a lui Virgil Cândea: „Dar desigur că niciun alt stadiu al vieţii spirituale româneşti nu a făcut mai necesară publicarea Filocaliei decât acela al represiunii totalitare, astfel încât, fapt unic în ţările europene supuse unei cenzuri ateiste, cea mai antimaterialistă carte a epocii contemporane a apărut în România în anii 1947-1981, sub regim comunist.”
Filocalia, în versiunea textului de la Veneţia, 1782, şi-a avut prima traducere – în limba rusă – în secolul al XIX-lea, fiind efectuată de Ignatie Brianceaninov şi Nichifor din Singurătate. În limba română, aşa cum am spus, Filocalia a circulat în manuscris în mânăstirile noastre încă de acum două secole, însă traducerea şi publicarea ei – a doua în rândul ţărilor ortodoxe – s-au produs între anii menţionaţi. De altfel, deşi tirajul nu a fost mare – prima ediţie însumând 800 de exemplare absorbite prin înscrieri prealabile –, în 1947, aşa cum arată traducătorul, s-au tras două ediţii. Părintele Stăniloae precede primul volum din ediţia a doua din 1948 de această tristă dedicaţie: „Doamne, primeşte munca acestei traduceri ca pe o rugăciune pentru sufletul scumpei mele copile, Mioara”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
