Primăria Sectorului 4: Unitate specială pentru dezinfectarea spațiilor publice

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4

Începând de astăzi, 20 martie 2020, Primăria Sectorului  4 are la dispoziție o unitate specială pentru spălarea și dezinfectarea spațiilor publice, care va lucra non-stop, în ture, pentru ca toate arterele, trotuarele, aleile de intrare în bloc, scările de bloc, spațiile de joacă și locurile de relaxare să fie curățate și igienizate în cel mai scurt timp posibil.

Unitatea specială este formată dintr-un număr de aproximativ 350 de oameni dotați cu echipament de protecție (mască, combinezoane, mănuși, botoșei), care vor opera un număr de 60 de autoutilitare echipate special pentru acest tip de activități (inclusiv pompe de mare presiune). Totodată, în funcție de specificul fiecărui loc în care se execută dezinfecția, aceștia vor putea folosi și unul dintre cele peste 70 de atomizoare.

Substanțele ce sunt folosite pentru dezinfectare sunt cele  dovedite deja ca fiind cele mai eficiente în combaterea virusurilor – hipocloritul de sodiu si peroxidul de hidrogen, folosite în conbinație cu spuma activă ecologică. Toate acestea sunt sigure pentru oameni și prietenoase cu mediul.

Operațiunea se va face în două etape. Mai întâi, această unitate specială va spăla și va igieniza spațiile publice, după care va aplica, în aceleași locuri, și substanțele dezinfectante.

Activitatea începută de , vineri, 20 martie,   vine în completarea celorlalte măsuri pe care Primăria Sectorului 4 le-a luat în încercarea de  stopa răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel