Preotul Nicolae Dima, mesaj despre Covid-19 la biserică: Mă iertați că o spun atât de direct, dar am acest curaj dintr-un singur motiv / video

Preotul Nicolae Dima, mesaj despre Covid-19 la biserică: Mă iertați că o spun atât de direct, dar am acest curaj dintr-un singur motiv / video
Preotul Nicolae Dima, mesaj despre Covid-19 la biserică: Mă iertați că o spun atât de direct, dar am acest curaj dintr-un singur motiv / video

Părintele Nicolae Dima de la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi din București a avut un mesaj despre pandemie.

Duminică, la slujbă, preotul a vrut să liniștească enoriașii și a spus că este un pic răgușit, dar nu este nicio problemă: s-a testat și nu este infectat cu noul coronavirus. În acest context, Nicolae Dima a atras atenția că nu trebuie să credem că boala Covid-19 este o simplă gripă și a subliniat că ar trebui să facem tot ce ține de noi pentru a ajunge, cât mai repede, la finalul pandemiei.

„Sunt un pic răgușit, tușesc și îmi curge nasul. Mi-am făcut test PCR, rezultatul este negativ. Mai există și răceli normale. Dar să ne rugăm bunului Dumnezeu ca această anormală răceală numită Covid-19, care nu este doar o simplă răceală... mor mulți oameni din cauza acestei boli, să se termine cât mai curând. Acest lucru ține și de noi. Din suferință se pot învăța lucruri. Oare învățăm acum ceea ce este de învățat? Mi-e teamă că nu.

Cine trece prin boala aceasta sau pe lângă ea cu trufie, cine își pune masca sub bărbie, să arate că el este curajos, nu a învățat mare lucru. Mă iertați că o spun atât de direct, dar am acest curaj pentru că cei mai mulți dintre dumneavoastră o purtați corespunzător. Dacă suntem trufași, chiar și atunci când spunem adevărul, este greșit. Acum... cine sunt eu să vă spun lucruri de acest fel?”, a spus părintele Nicolae Dima la slujba de duminică la biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi.

VEZI ȘI: Părintele Vasile Ioana, sfat pentru credincioși privind vaccinul Covid-19: Este greșit să credem așa ceva. Sunt niște aberații

Vasile Ioana a spus că este non-stop întrebat de către credincioși: ”părinte, ce să fac? să mă vaccinez sau nu?” Din acest motiv, a venit cu un punct de vedere pe marginea subiectului. 

El a spus că vaccinarea este un act medical, iar preoții nu au cum să ia locul medicului și să spună credincioșilor ce să facă. Vasile Ioana a recomandat fiecărui om să discute cu medicul său și să decidă în cunoștință de cauză. Părintele a zis că fiecare trebuie să-și asume decizia. Iar cine nu se vaccinează, trebuie să-și asume inclusiv riscul de moarte, în cazul în care corpul nu poate lupta cu boala.

”Vaccinarea este un act medical, așa că vă rugăm să țineți legătura cu medicii dumneavoastră. De altfel, este lipsit de educație să respingi medicul care a însoțit-o pe mama ta la naștere, care te-a ajutat când erai copil, care te-a ajutat când erai bolnav. Este greșit să ponegrim medicii. Acești oameni au făcut enorm de mult și ar trebui să le mulțumim pentru modul extraordinar în care se implică în vindecarea poporului. Și Patriarhul Daniel a avut un sfat pentru populație: mergeți și vă sfătuiți cu medicii în legătură cu ceea ce aveți de făcut în viitor.

Noi, preoții, vă putem da sfaturi în legătură cu mântuirea. Nu vă putem da sfaturi medicale. Mii de oameni m-au întrebat: părinte, să mă vaccinez sau nu?

Nu vă pot spune eu, ca preot, ce să faceți pentru că nu sunt profesionist în domeniul medical.Atunci când îți faci un credit la bancă, nu vii la mine să mă întrebi: părinte, pot să împrumut 10.000 de euro pentru a-mi lua frigider, telefon și nu mai știu ce? Este o altă temă, de aceea nu mă mai întrebați. V-am zis de atâtea ori: cercetați-vă conștiința. Fiecare să aleagă pentru trupul său. Nu pot eu să aleg pentru tine. Eu pot să te îndemn ce să faci cu sufletul tău”, a zis părintele Vasile Ioana.

”Haideți să ne asumăm cu toții ceea ce facem! Este greșit să credem că omul care se vaccinează are 666, nu se mai mântuiește, este stigmatizat, este blestemat etc... Acestea sunt niște aberații care au apărut în interiorul bisericii și trebuie respinse de către noi, preoții. Se vor mântui cei ce au credință și fapte bune.

Până la urmă, toți suntem vaccinați! Când eram mici, ne-am vaccinat cu toții! Iar cei care sunt vaccinați, nu trebuie să-i pună la zid pe cei nevaccinați, care nu s-au vaccinat din motive personale. Biserica este locul tuturor: și al vaccinaților, și al nevaccinaților. De aceea, vă primim și fără certificat verde. Biserica îndeamnă să vă deschideți bine ochii și inima.

Ținând cont că trăim aceste vremuri dure, luați decizia corectă după ce vă sfătuiți cu medicii pentru sănătatea voastră și a societății în care trăiți! Cei care nu vă vaccinați, asumați-vă inclusiv moartea! Acum a venit momentul asumării! Nu te vaccinezi, poți să mori. Sigur că poți să mori și dacă ești vaccinat, dar șansele sunt mult mai mici. În mod real, cei care s-au vaccinat nu mai mor în număr mare. Posibilitatea de a muri este mai mare dacă nu te vaccinezi. Este bine să știm acest lucru, însă decizia de a te vaccina sau nu este exclusiv personală. Fiecare trebuie să-și asume actul vaccinării sau al nevaccinării”, a mai spus preotul Vasile Ioana la Sfânta Liturghie.

”Și moartea dacă vine, asta este. Ne spovedenim, ne împărtășim și ne ducem, dar bine ar fi să întreținem viața ca dar al lui Dumnezeu. Ne-a dat viața ca dar, haideți să nu ne batem joc de ea! Dacă avem soluții pentru a salva viața, haideți să o facem! Haideți să conservăm viața!”, a subliniat Vasile Ioana.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel