PREMIERĂ la Spitalul 'Parhon' - Iaşi. Ambii rinichi, transplantaţi aceluiaşi pacient de la un donator aflat în moarte cerebrală

Andrei Itu / 26 dec 2019 / 12:23 Salveaza PDF Comentarii
Operație - imagine cu rol ilustrativ
Operație - imagine cu rol ilustrativ

Un bărbat din judeţul Neamţ are, începând de miercuri, patru rinichi, după ce medicii de la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' din Iaşi au efectuat, în premieră pentru unitatea medicală, un transplant renal, în prima zi de Crăciun. 

Dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al spitalului, a declarat joi, pentru Agerpres, că bărbatul are 52 de ani, este din judeţul Neamţ, iar de cinci ani făcea dializă din cauza unei boli imunologice care a debutat în 2005. Până în 2015, când a început dializa, bărbatul a urmat tratament medicamentos. Operaţia a fost începută la primele ore ale dimineţii de 25 decembrie şi a durat nouă ore.

'Intervenţia chirurgicală este o premieră pentru spitalul nostru întrucât ambii rinichi au fost transplantaţi aceluiaşi pacient de la un donator aflat în moarte cerebrală, în vârstă de 61 de ani. A fost o intervenţie foarte grea, care a durat nouă ore, spre deosebire de patru ore cât durează de obicei. Acum beneficiarul are patru rinichi. Post-operator evoluţia este favorabilă, pacientul se recuperează în Secţia de terapie intensivă.'

'Suntem recunoscători familiei donatorului şi dorim să mulţumim în mod particular echipei de transplant pentru efortul depus la această intervenţie maraton. În mod particular suntem recunoscători domnului profesor Petru Cianga, care pe tot parcursul nopţii de 24 decembrie a verificat compatibilitatea imunologică a pacienţilor, precum şi coordonatorilor echipei chirurgicale - dr. Cornel Moroşanu şi dr. Adelina Miron, ce au făcut posibilă această premieră', a precizat dr. Ionuţ Nistor.

Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' este singura unitate medicală din zona Moldovei unde există un Centru de Transplant Renal, medicii de aici având o experienţă de 20 de ani în efectuarea unor astfel de intervenţii.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28