Prefectura Ilfov: Amenzi în cuantum total de 40.000 lei, în ultimele 24 de ore

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Amenzi în cuantum de 40.000 de lei au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de polițiștii IPJ Ilfov și cei locali.

Un număr de 259 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în cuantum total de 40.000 lei, au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de către poliţiştii IPJ Ilfov şi cei locali, informează Prefectura Ilfov.

Potrivit sursei citate, 256 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 35.000 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, pentru organizarea de activităţi în spaţiu public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii şi pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.

Conform raportării Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, în cadrul misiunilor derulate în cursul zilei de joi au fost verificate 273 de societăţi comerciale şi 187 de mijloace de transport persoane. De asemenea, au fost legitimate 3.154 de persoane în ceea ce priveşte respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse, transmite Agerpres.

Situația epidemiologică la nivelul județului

Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, vineri, situaţia epidemiologică înregistrată la nivelul judeţului este următoarea:

  1. Număr total de teste efectuate până în prezent: 46.902; 
  2. Număr de cazuri confirmate COVID-19 până în prezent: 22.860; 
  3. Număr de persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 18.369;
  4. Număr de persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 185; 
  5. Număr de persoane aflate în izolare la domiciliu: 10.277;
  6. Număr de persoane aflate în izolare instituţionalizată: 0;
  7. Număr de persoane aflate în carantină la domiciliu: 349; 
  8. Număr de persoane în carantină instituţionalizată: 6;
  9. Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate: 51;
  10. Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov: 103, dintre care 12 la ATI.

Sursa citată reaminteşte că platforma naţională cu privire la vaccinarea COVID-19 conţine informaţii despre procesul de vaccinare din România, ghiduri de comunicare medicală şi alte date oficiale de interes, este actualizată permanent şi poate fi accesată la adresa: https://vaccinare-covid.gov.ro/.

De asemenea, cu ocazia Zilelor europene ale vaccinării în România, în perioada 25-27 decembrie, vor fi organizate, în Bucureşti şi în toate regiunile ţării, o serie de activităţi menite să marcheze debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel