Prefectul Emanuel Soare anunță NOILE RESTRICȚII

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a anunțat noile restricții.

 

Emanuel Soare, prefectul județului Argeș, a anunțat marți care sunt noile restricții. Decizia vine după ce, în ultimele două săptămâni, numărul cazurilor de Covid-19 din Argeș s-a dublat. 

Prefectul județului Argeș a anunțat că „suntem într-o perioadă în care raportăm 100 de persoane în mod constant. Avem o legislație astăzi care ne permite să aplicăm noi măsuri”. 

La nivel județului Argeș, de miercuri dimineață, masca este obligatorie în spațiile publice deschise, în cazul în care se formează grupuri mai mari de două persoane. Măsura se aplică pentru toate persoanele cu vârste de peste cinci ani. 

„Nu considerăm că izolarea și carantina sunt soluții eficiente pentru județul Argeș”, a spus Emanuel Soare. 

„Astăzi, în urma discuțiilor și dezbaterilor, a întâlnirilor, am identificat o serie de alte măsuri restrictive pe care le vom adopta în perioada imediat următoare. Toate evenimentele private vor putea să se desfășoare până la ora 22 în timpul săptămânii și în weekend până la ora 23”, a mai precizat prefectul. 

De asemenea, transportul public rămâne în alertă. Nu este permis ca un operator economic să ia mai multe persoane decât există locuri. În cadrul ședinței, s-a mai decis ca operatorii economici care nu respectă măsurile, vor fi sancționați și „închiși pentru 14 zile”.

„Toate deciziile intră în vigoare din momentul acesta, cu excepția obligativității purtării măștii, care intră mâine dimineață. Nu există un termen, până când considerăm că amenințarea nu mai e atât de mare”, a spus Emanuel Soare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel