Postul TV Moldova 1, obligatoriu pentru cabliștii din România

Potrivit  unui proiect, postul public de televiziune de la Chișinău ar urma să fie preluat obligatoriu de către cabliștii din România. Acordul   urmează să fie semnat între Guvernul României și Guvernul Moldovei, scrie paginademedia.ro. Acordul va fi încheiat pe o perioadă de 10 ani. În schimb, TVR 1 va fi recepționat peste Prut. 

Acordul, trimis la CNA sub forma unui Memorandum din partea Ministerului de Externe, a fost aprobat de către Consiliu.

„Semnarea acordul menționat trebuie realizată cu celeritate având în vedere necesitatea soluționării cât mai rapide a tuturor problemelor care privesc recepționarea programelor SRTv în republica Moldova și a discuțiilor referitoare la încheierea înțelegerii amiabile pentru stingerea litigiului aflat pe rolul CEDO (cauza SRTV contra Republicii Moldova)”, se arată în documentul care a ajuns pe masa CNA.

„Republica Moldova a avansat propunerea preluării, de către operatorii de cablu din România, a postului public Moldova 1, ca formă de blocare a unor pretenții ale unor operatori care ar invoca precedentul revenirii SRTv în republica Moldova”, mai arată documentul.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel