Poliția Română desfășoară un amplu program de educație și prevenție rutieră

Proiectul „Educație Rutieră - Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”, cod MySMIS: 125179, a început la data de 1 iulie 2020 și se va încheia la 30 iunie 2023.  

Scopul proiectului este ca România să devină o țară mai sigură din punct de vedere al traficului rutier, prin reducerea progresivă a numărului victimelor accidentelor rutiere. 

Cauzele generatoare de accidente rutiere sunt multe, însă, cel mai des întâlnite sunt: încălcarea limitei de viteză legală, neatenția pietonilor, neacordarea priorității de trecere. Pe un trend ascendent se află și utilizarea telefonului mobil în timpul condusului, abaterile conducătorilor de biciclete/trotinete și consumul de alcool sau droguri.
La toate acestea, se adaugă faptul că mulți șoferi sau pasageri nu poartă centura de siguranță atunci când se află în trafic. Însă, evenimentele cu cele mai tragice consecințe sunt, fără îndoială, urmare a faptului că cei mici nu sunt transportați adecvat, în scaunul auto pentru copii.

Așadar, obiectivul general al acestei campanii este creșterea gradului de siguranță rutieră prin informarea și responsabilizarea oamenilor, indiferent de categoria de participanți la trafic din care fac parte, fără excepție: șoferi, motocicliști, bicicliști, dar și pietoni.

Prin activitățile desfășurate în cadrul acestui proiect, se dorește ca un număr cât mai mare din populația României să conștientizeze pericolele din trafic la care se expun dacă încalcă regulile de circulație și acest fapt să-i determine să respecte normele rutiere, dar și să aplice constant măsurile de siguranță impuse.  Un factor determinant în reducerea numărului accidentelor rutiere îl reprezintă conștientizarea pe termen lung a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație, conduită ce se naște și se dezvoltă prin activități educative, începând de la vârste fragede.

Consecința concretă, în urma desfășurării acestei campanii, este ca numărul deceselor și al rănirilor grave, rezultate din accidentele rutiere produse pe șoselele din țara noastră, să scadă considerabil, prin creșterea gradului de conștientizare a participanților la trafic cu privire la importanța pe care o are respectarea măsurilor de siguranță rutieră.
Proiectul „Educație Rutieră - Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră” cuprinde mai multe campanii media integrate, desfășurate la nivel național, dar și peste 130 de activități preventiv-educative interactive.

Bugetul proiectului este de 31.405.057,97 lei (din care 20.063.345,59 lei - valoare asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, 3.540.590,41 lei - valoare asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă aprobată și 7.801.121,97 lei - valoarea neeligibilă inclusiv TVA).

Mai multe informații găsiți pe: www.politiaromana.ro.  

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. 

Date contact:  

Comisar - șef de poliție George Grigore -  Manager de proiect  

Telefon -  021.208.25.25     

Vizualizare comunicat in format PDF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel