Pilonul 2 de pensii. Tăriceanu: Pot să vă asigur

Pensie
Pensie

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că Guvernul nu doreşte "sub nicio formă" să renunţe la Pilonul II de pensii, dar a precizat că măsurile care s-au luat vizează sporirea garanţiilor pentru contributorii la acest pilon şi a subliniat că Executivul doreşte "o implicare a fondurilor de pensii în economie prin investiţii". 

"Au circulat diverse zvonuri că Guvernul actual, Coaliţia, doreşte să renunţe la Pilonul II de pensii. Pot să vă asigur (...) că nu poate fi vorba de aşa ceva sub nicio formă. Dar măsurile pe care le-am luat au fost, am considerat noi necesare, pentru a spori garanţiile pentru cei care sunt, care fac parte din Pilonul II de pensii, pentru că există în momentul de faţă o disproporţie uriaşă între capitalul societăţilor care administrează fondurile de pensii şi numărul de contributori şi activele pe care le gestionează", a precizat Tăriceanu după întrevederea cu reprezentanţii societăţilor care administrează Pilonul II de pensii. 

"Fondurile de pensii nu sunt suficient de implicate"



El s-a referit şi la o "oarecare insatisfacţie" pe care o are faţă de faptul că fondurile de pensii "nu sunt suficient de implicate în economia reală". "Al doilea element pe care l-am prezentat a fost legat de o oarecare insatisfacţie pe care şi eu şi alţii o încercăm, văzând că fondurile de pensii nu sunt suficient de implicate în economia reală. Fondurile de pensii adoptă în general o politică mai prudentă şi preferă să investească în instrumente foarte sigure, însă am dat exemplu altor fonduri din alte ţări, fonduri care investesc şi în activităţi care ţin de zona servicii, industrială ş.a.m.d.", a menţionat preşedintele Senatului. 

Tăriceanu a mai precizat că s-a convenit ca ambele părţi să vină cu noi propuneri care să ducă la un "compromis acceptabil", subliniind că Guvernul îşi doreşte o implicare a fondurilor de pensii prin investiţii în parteneriate public-private, în proiecte mari de infrastructură. 

Vezi şi: Accident grav. Circulaţia a fost blocată

Tăriceanu: Cum va proceda PSD, eu nu pot să garantez

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel