Persoană care trebuia să stea în izolare, găsită la cumpărături

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

O persoană din Prahova ce trebuia să stea în izolare la domiciliu a fost găsită la o verificare că era la cumpărături şi nu acasă şi a fost dusă în carantină forţată.

"Prima persoană din Prahova, dusă în carantină forţată pentru că a încălcat măsura auto-izolării. La data de 23 martie 2020, în jurul orei 12.25, lucrătorii Secţiei 1 de Poliţie Ploieşti au efectuat verificări la o adresă din municipiu unde figura ca având domiciliu una dintre persoanele auto-izolate (...). Cu ocazia verificărilor la domiciliul respectiv, persoana în cauză nu a fost găsită, aceasta afându-se în timpul controlului la cumpărături, unde s-a deplasat cu autoturismul personal", precizează Prefectura Prahova, potrivit Agerpres.

Amendă de 2.500 lei

Conform sursei citate, persoana respectivă a fost contactată telefonic, a revenit la domiciliu şi a fost condusă cu un echipaj al ambulanţei într-unul dintre centrele de carantină de pe raza judeţului Prahova, unde urmează să stea în izolare.

"Măsura administrativă a fost luată în conformitate cu articolul 7 din Ordonanţa Militară nr.2/2020. Suplimentar, persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor art. 8, alin. 1 din Ordonanţa Militară 1/2020 cu amendă în cuantum de 2.500 lei. Situaţia a fost comunicată şi Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, în scopul luării măsurilor legale care se impun", mai informează Prefectura Prahova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel