Pe cine sună Sorana Cîrstea după meciuri. "Cu ceilalţi oameni voi vorbi mai târziu"

Foto Facebook Sorana Cîrstea
Foto Facebook Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea este în sferturile de finală ale US Open. După meciul din optimi, cu Belinda Bencic, sportiva a spus cine sunt oamenii cu care vorbeşte imediat după meciuri. 

"Cred că joc bine de ceva timp. Am impresia că, uneori, m-am înecat la mal, în sensul că rezultatele n-au fost pe măsura muncii depuse de mine. E un sentiment foarte plăcut să fii în sferturile unui Grand Slam pentru că, așa cum am spus, simt că fac lucrurile așa cum trebuie de ceva timp.

Belinda (n.r. – Bencic) e o dulceață de fată! Avem dulapurile una lângă alta în vestiar. Așa că ne-am tot intersectat în săptămâna dinaintea meciului și ne-am tot felicitat reciproc până la meciul direct. E o fată deosebită și dă dovadă de un fair-play ieșit din comun.

Singurii oameni cu care am vorbit după meci au fost antrenorul meu (n.r. – Thomas Johannson), prietenul meu (n.r. – Ion Țiriac jr) și familia mea. Mereu încerc să fie scurte astfel de conversații și doar cu cei care sunt foarte aproape de mine, atât când îmi e bine, dar și când lucrurile merg prost. Cu ceilalți oameni voi vorbi mai târziu. O să am tot timpul din lume, mai târziu, să răspund la mesaje", a declarat Sorana Cîrstea la conferinţa de presă de după meci.

"Nu mă exteriorizez foarte mult, nici când sunt fericită, nici când sunt tristă"

"Nu cred că există ceva magic sau o așa-zisa cheie a succesului. Deși mi-ar fi plăcut să am așa ceva ca să o folosesc, din când în când. Dacă depui munca necesară, mai devreme sau mai târziu, vin și rezultatele. Am fost un pic frustrată în ultimele săptămâni, fiindcă am pierdut niște meciuri strânse la Washington, la Montreal, la Cincinnati... Îi tot spuneam lui Thomas "Nu înțeleg de ce nu se leagă lucrurile! Pentru că fac ce trebuie, joc bine, mental am progresat atât de mult". Iar el mi-a zis atât: "Fă ce faci în continuare. Pentru că lucrurile se vor lega. Și, chiar dacă nu se vor lega, poți să pui capul pe pernă, la noapte, și să spui că ai făcut tot ce trebuia".

Cu Muchova am avut meciuri foarte grele, foarte strânse. Numai anul acesta am jucat de trei ori, așa că ne cunoaștem foarte bine. E o jucătoare foarte talentată și a avut un sezon excelent. Mă aștept la un meci foarte greu, dar sunt foarte fericită și recunoscătoare că sunt aici. O să dau tot ce am mai bun și cred că va fi un meci foarte distractiv.

Sunt foarte fericită și acum, doar că nu ma exteriorizez foarte mult. Nu fac asta, nici când sunt fericită, nici când sunt tristă. Încerc să fiu echilibrată. E foarte plăcut să fii răsplătită cu astfel de rezultate. Din păcate, în tenis, nu mereu munca ta e răsplătită prin rezultate. Pentru că joci împotriva unor fete care muncesc la fel de mult. Și, uneori, rezultatele nu vin pentru tine.

Deși sunt foarte bucuroasă, trebuie să-mi reiau rutina. Înapoi la antrenament, în ziua mea fără meci, iar marți, înapoi la muncă", a mai spus Sorana.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel