PARTID, la PROTESTE. ”UDMR este de VINĂ”

PROTESTE
PROTESTE

Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) demarează o serie de proteste. 

Din 9 septembrie, vor protesta împotriva amânării construirii Autostrăzii Transilvania, a declarat vineri, Csomortányi István, preşedintele PPMT Bihor, pentru Agerpres.

 ”Vom protesta pe tema Autostrăzii Transilvania Nord, respectiv tronsonul Borş-Suplacu de Barcău. Proiectul s-a împotmolit iarăşi pe motiv că tronsonul ar traversa un sit Natura 2000 pe raza localităţii Fegernic. Şi tema are actualitate pentru că, chiar în această săptămână, partea ungară a anunţat că a demarat lucrările la ultimul tronson al unei autostrăzi, dintre Berettyóújfalu şi graniţă şi că, practic, autostrada va ajunge până în 2020, cel mai târziu, chiar în pragul Oradiei”, a declarat liderul PPMT Bihor.

Csomortányi István a subliniat că situl Natura 2000 din Fegernic a fost propus în anul 2009, când ministru al Mediului era Borbely Laszlo. ”De fapt ei sunt de vină pentru că s-a ivit această problemă, pentru că ei (UDMR, n.r.) au condus ministerul în acea vreme”, a spus Csomortányi.

[citeste si]

Pe 9 septembrie, PPMT va organiza, cu sprijinul ong-urilor interesate şi alţi participanţi, un tur pe biciclete, ce va porni din faţa Prefecturii Bihor unde se va preda un memorandum, până la Marghita, pe traseul autostrăzii neconstruite. Dinspre Sălaj un alt grup de biciclişti se va deplasa, de asemenea, către municipiul Marghita.

”Nu suntem de acord cu modul în care guvernele din Bucureşti au tratat şi tratează investiţiile din Ardeal. Vom începe evenimentele de protest după perioada de concedii şi vacanţă”, a mai spus preşedintele PPMT Bihor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel