Pe scurt, este vorba de așa zisul ”lanț scurt de aprovizionare”.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat relativ la această măsură: ”… am decis și introducerea lanțului scurt de aprovizionare, un sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu și de sănătate. Mai precis, în acest circuit activitatea economică se desfășoară în zona de producție sau în vecinătatea acesteia și se realizează prin mijloace ecologice şi sustenabile de producție agroalimentară….Concret, prin această măsură vânzarea se va face de la un fermier la un consumator prin implicarea unui număr cât mai redus de intermediar”.
Ordonanța precizează că ”entitățile publice care desfășoară activități de alimentație publică (cantine școlare, unități militare, cantine spitalicești etc.) vor achiziționa alimente din vecinătate, conform unor reguli bine stabilite
Pentru următorii 2 ani, autorităţile contractante care atribuie contracte de achiziţie publică ce au ca obiect produse agroalimentare aplică criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate-preţ, în următoarele condiţii: Ponderea stabilită privind calitatea va fi de 60% din punctajul total şi este compusă din: 30% pentru factorul de evaluare „lanţul de aprovizionare” şi 30% pentru realizarea unei etape de producţie în regiunea de dezvoltare” .
Probabil, ordonanța și-a propus rezolvarea situației care a devenit gravă pentru echilibrarea balanței comerciale în condițiile în care aproximativ 70% din produsele agroalimentare vin din import dar și o îmbunătățire a raportului calitate/preț prin valorificarea producției fermelor românești. Este de notorietate faptul că prin monopol concurențional rețelele străine de supermarketuri practică l o politică de blocare a accesului mărfurilor românești iar încercările de a impune un procent de 50% mărfuri românești la raft nu a dat rezultatul scontat.
Efectul este acela al forțării consumatorului de a apela la cea mai puternică/unică ofertă care este aceea a alimentelor de import, în majoritatea cazurilor din zone extra comunitare în care nu sunt respectate normele privind evitarea chimicalelor toxice în culturi. Pe de altă parte, fermierii români sunt în situația de a nu își putea vinde recoltele, ajungându-se la o realitate gravă și antieconomică, aceea a aruncării producției pe câmp sau la reducerile forțate de producții devenite pierderi cu efecte de falimentare. Exemplele reducerii conștiente prin lipsă de profitabilitate a suprafețelor cultivate cu ceapă, cartofi și sfeclă de zahăr sunt grăitoare.
Cum își propune ordonanța să rezolve această situație?
Prin orientarea forțată a unor ”consumatori de stat/bugetari” ( cantine, școli, unități militare etc) către achiziții directe de la producători locali ( fermieri), oferindu-li-se acestora posibilitatea valorificării producției lor, evitând blocajul practicat de către marile lanțuri comerciale.
Acesta este înțelesul pe care ordonanța îl dă măsurii de scurtare a lanțului de aprovizionare.
Părerea mea este că măsura este greșită și va avea, chiar pe termen scurt, mai multe efecte negative decât pozitive. Iată argumentele mele:
1. Conform tuturor manualelor de politică, economică în condiții de piață liberă concurențională (vezi, de exemplu: ”The 100 Best Business Books of All Time: What They Say, Why They Matter, and How They Can Help You” . 2016) , obiectivul de strategie economică al stimulării și dezvoltării oricărei activități producătoare de bunuri sau servicii este acela al lărgii și diversificării ofertei prin politici de mărire și extindere în spațiu și timp a pieței pe care acționează.
Tocmai aceasta este problema producției fermierilor români : necesitatea accesului pe o piață cât mai largă și mai diversificată intrând în concurență cu importul supermarketuri. Intrarea pe o piață largă stimulează, prin concurență , atât calitatea cât și prețul, atât în avantajul fermierilor cât și al consumatorilor, la care putem adăuga și efectul asupra pozitiv asupra echilibrării soldului balanței comerciale.Ordonanța face tocmai invers.
Limitează piața producției autohtone prin introducerea unei cereri dirijate, practicate prin cumpărători desemnați și obligați să-și limiteze și ei acțiunea doar la o piață paralelă desemnată prin criteriile procentuale impuse de licitare. Practic, producția locală este enclavizată prin apariția unei cereri ”artificiale” finanțate de la buget, izolând-o de circuitul normal și liber al raportului dintre cerere și oferă pe o piață funcțională la nivel național pe principiile circulației europene ale circulației libere a mărfurilor și capitalurilor. Se creează o piață paralelă a ”comenzilor de stat” care are multe puncte comune conceptuale cu procedeele utilizate în fosta economie de comandă.
2. Limitarea sau chiar excluderea de pe piața națională a produselor agroalimentare din zona privată a fermierilor prin apariția acestei ” cereri statale” cu calitate de integrator al ofertei aduce, paradoxal, un efect pozitiv în zona supermarketurilor care își întăresc poziția prin ” eliminarea” tocmai de către statul român a unei posibile concurențe din partea producției românești.
3. Apariția unei cereri sigure și precise din punctul de vederea al sortimentelor de marfă cerute prin contrate cu clauze bine conturate sub aspectul calității, prețului și cantității conduc la apariția unei stări de ”rutină”la nivelul cultivatorilor care își pierd interesul pentru diversificarea producției, pentru creșterea calității și pentru orice impuls de inovare-cercetare în scopul creșterii gradului de competitivitate a producției lor. Lipsa impulsului dat de competitivitate pe o piață liberă va duce la plafonarea oricărei inițiative de introducere a unui management modern în acest domeniu de activitate.
4. Criteriile ( procentele ) de lansare a licitațiilor și a contractelor dintre unitățile bugetare și producători sunt nu numai extrem de complicate și dificil de îndeplinit concomitent încât creează cadrul favorabil unor nereguli de tipul ” micilor afaceri”, practicate ilegal între reprezentanții unităților bugetare locale și producători individuali sau asociațiile de producători.
Concluzia: Nu crearea unei piețe ” de stat”, poate conduce la stimularea și sprijinirea fermierilor români printr-un procedeu discutabil al scurtării lanțului de aprovizionare ci promovarea unei politici de extinderea pieței de tip program național de înființare și stimulare a unei rețele naționale de distribuție a produselor agroalimentare exclusiv pentru producția românească, aptă în acest fel de a face față concurenței importurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
