ONU, SEMNAL DE ALARMĂ: Drepturile femeilor, afectate GRAV de starea de urgenţă

ONU a tras un semnal de alarmă asupra impactului grav pe care starea de urgenţă impusă de multe state din jurul lumii îl are asupra drepturilor femeilor. 

"Este o catastrofă. Deja femeile şi fetele erau în dezavantaj când venea vorba de mijloace de contracepţie, iar acum am pus şi pandemia COVID peste această problemă. Estimăm că sunt milioane de fete şi femei în toată lumea care sunt în risc de violenţă domestică. Vor fi multe sarcini neprogramate, dar şi nesupravegheate, şi chiar şi căsătorii cu minore, dacă pandemia ne va mai ţine în case", a avertizat Natalia Kanem, directorul Fondului pentru Populaţie al ONU (UNFPA), pentru Euronews. 

UNFPA se ocupă în general de educaţia şi sănătatea sexuală şi avertizează că, în acest moment, putem vorbi de aproximativ 30 de milioane de femei vor avea de suferit din cauza acestei stări de urgenţă. 

"Este o problemă foarte mare. Femeile sunt prinse în această capcană şi s-ar putea să nu mai iasă întregi din asta. De aceea, UNFPA pune accent măcar pe liniile de contact. Vrem ca măcar acestea să se păstreze în această perioadă de criză, pentru ca lumea să poată cere ajutor", a mai spus Kanem. 

Contraceptivele nu mai sunt pe stoc 

Mai multe unităţi medicale şi-au limitat serviciile în această perioadă, femeile nemaiputând merge la ginecolog, spre exemplu, din cauza interdicţiilor de mişcare, dar şi din cauza temerii de infectare. În acelaşi timp, nici mijloacele contraceptive nu mai sunt pe stocuri. Asta ar putea duce, conform ONU, la cel puţin 325.000 de sarcini nedorite, în cel mai bun scenariu, şi până la 15 milioane dacă starea de urgenţă se prelungeşte un an. 

În ceea ce priveşte violenţa domestică, cifrele sunt şi mai îngrijorătoare. S-ar putea ajunge până la 61 de milioane de victime dacă starea de urgenţă rămâne în vigoare un an din cauza pandemiei.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel