Olt: Parcul Tineretului din Slatina, închis pentru mentenanţă, la 5 zile de la inaugurare

Parcul Tineretului din municipiul Slatina, inaugurat în urmă cu cinci zile, va fi închis timp de trei zile pentru mentenanţă, a anunţat marţi Primăria, într-un comunicat de presă. 

Parcul, amenajat cu fonduri de 13 milioane lei din bugetul local, va fi închis în perioada 3-6 septembrie pentru mentenanţă, adică pentru 'readucerea la stadiul iniţial' şi pentru a fi turnat tartan roşu pe pista de alergare. 'În acest interval de timp vom demara toate acţiunile necesare atât pentru readucerea la stadiul iniţial, cât şi pentru a putea turna ultimul strat de tartan roşu pe suprafaţa pistei de alergare (procedură care necesită minimum 48 de ore pentru omogenizarea materialelor)', se arată în comunicat. Publicul va avea din nou acces în Parcul Tineretului începând din 7 septembrie.

Săptămâna trecută, la inaugurare, primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, a menţionat că nu au fost finalizate toate lucrările, deoarece nu a fost montat ultimul strat de tartan roşu pe pista de alergare. O altă lucrare nefinalizată este un pavilion, care va fi dat în folosinţă anul viitor. Cel mai mare parc din municipiul Slatina, cu o suprafaţă de 3,2 hectare, situat pe locul fostei unităţi militare din oraş, a fost inaugurat vineri, 30 august, mai devreme cu aproape un an faţă de termenul prevăzut iniţial, investiţia în amenajarea acestuia fiind de 13 milioane de lei.

Noul parc este amenajat după un concept occidental, nu vor mai fi interdicţii de a călca pe iarbă, are două locuri de joacă, mobilier specific, iluminat arhitectural şi iluminat în zonele pietonale, grupuri sanitare, pistă de tartan pentru alergat, teren de sport multifuncţional. Lucrările de amenajare a Parcului Tineretului au inclus şi plantarea a 386 de arbori şi construcţia unei străzi. Pe aleile şi spaţiile verzi din noul parc a fost organizat, timp de trei zile, între 30 august şi 1 septembrie, Street Food Festival, la care au participat, în total, circa 20.000 de persoane, potrivit reprezentanţilor municipalităţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel