O angajată din Sănătate a fost scuipată pe față de DOUĂ ori. De la ce a pornit totul

O angajată a Serviciului Național de Sănătate al Marii Britanii (NHS) a fost scuipată de un bărbat de două ori.

O angajată a Serviciului Național de Sănătate al Marii Britanii (NHS) a fost scuipată de un bărbat de două ori, conform The Sun. Victima se întorcea casă, după o tură de zece ore. Autoritățile engleze au solicitat asistentelor să-și ascundă ecusoanele și să nu călătorească în uniformă, după mai multe „atacuri legate de coronavirus".

Sama Shali, în vârstă de 33 de ani, lucrează la Spitalul Christie din Manchester. Ea se îndrepta spre o stație de tramvai din apropiere atunci când a fost țintuită de atacator.

Cum s-a întâmplat totul

Un bărbat pe o bicicletă s-a apropiat de Shali, în jurul orei 18, în West Didsbury, după care a scuipat-o de două ori. Atacul a avut loc într-o perioadă în care doctorii și asistenții din Marea Britanie au fost jefuiți de ecusoane, bani și chiar de mașini.

„El mi-a spus ceva și mi-am dat jos căștile să aud ce-mi vorbea", a spus victima. „L-am rugat să se distanțeze, fiindcă era destul de aproape de mine, după care m-a scuipat pe față. Eram atât de șocată și i-am spus că o să sun la poliție. El m-a înconjurat cu bicicleta și apoi a făcut-o iarăși – m-a scuipat pe față din nou".

Două femei au sărit în ajutorul victimei

Din fericire pentru Shali, care trăiește în Stretford, două femei care alergau pe stradă au văzut incidentul și au reușit să-l fotografieze pe atacator, care s-a speriat și a fugit.

„Sunt atât de recunoscătoare că femeile m-au ajutat. Însă, sunt șocată și supărată din această cauză – nu înțeleg de ce mi s-a întâmplat", a continuat ea. Victima a spus că șnurul legitimației era la vedere și că se teme că locul său de muncă a fost pus în pericol.

Locul de muncă este periclitat

„Mă tem că ar fi avut coronavirusul și că a vrut să-l împrăștie. Mă tem că aș putea să-l transmit colegilor sau pacienților. Și așa avem criză de personal și mă tem de impactul pe care l-ar avea asupra echipei, dacă mă îmbolnăvesc", a povestit terifiată Sama Shali.

Sama a lucrat în NHS din 2015, după ce a fost manager de farmacie. În prezent, ea lucrează în departamentul de cercetare pentru cancer, la Spitalul Christie.

Impact psihologic

„Când am ajuns, am făcut trei dușuri, nu numai pentru că m-am simțit murdară, ci și pentru că m-am supărat foarte tare. Mi-am petrecut toată dimineața următoare plângând", a mai spus Shali.

Martorii au transmis că suspectul era înalt și de aproximativ 30 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel