Numărul românilor vaccinați în ultimele 24 de ore. CNCAV, anunț despre reacții adverse

Foto Pexels
Foto Pexels

Peste 11.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, a anunțat, sâmbătă, CNCAV.

Potrivit CNCAV, din cei 11.151 de români vaccinați în ultimele 24 de ore, 7.147 au primit prima doză, iar 4.004 pe cea de-a doua.

De la debutul campaniei, în România au fost vaccinate 5.000.889 de persoane, din care 4.853.485 cu ambele doze.

Au fost semnalate 7 reacții adverse în ultimele 24 de ore, în timp ce de la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 16.823 reacții adverse.

CNCAV precizează că 57 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

156 de noi cazuri de Covid și trei decese, înregistrate în ultimele 24 de ore în România

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat sâmbătă că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 156 de noi cazuri de Covid și trei decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus.

Potrivit GCS, până sâmbătă, în România au fost confirmate 1.083.189 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.047.723 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 23 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până sâmbătă, 34.281 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 3 decese (bărbați) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Bacău, Călărași și Dolj.

Dintre acestea, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani și două la categoria de vârstă 70-79 ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au înregistrat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 403. Dintre acestea, 56 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.693.466 de teste RT-PCR și 1.844.590 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.838 de teste RT-PCR (4.007 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.831 la cerere) și 17.633 de teste rapide antigenice.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy