Guvernul norvegian va relaxa treptat restricţiile legate de coronavirus în regiunea capitalei Oslo, transmite Agerpres. Astfel, va fi permisă redeschiderea unor magazine şi reluarea unor activităţi recreative, începând cu 3 februarie, precizează Reuters.
Decizia vine după ce răspândirea unei variante mai contagioase a COVID-19, identificată prima dată în Marea Britanie, a condus la introducerea unor măsuri mai stricte la 23 ianuarie, inclusiv închiderea tuturor magazinelor neesenţiale pentru prima dată în pandemie.
"Infecţiile scad continuu în Norvegia şi avem acum o imagine de ansamblu mai bună asupra focarului şi răspândirii", a declarat ministrul sănătăţii Bent Hoeie, într-o conferinţă de presă.
Situaţia regiunilor din jurul capitalei Oslo rămâne incertă şi, prin urmare, relaxarea va fi treptată, a adăugat el. Magazinele care nu se află în centrele comerciale vor putea fi redeschise miercuri, la fel şi restaurantele, deşi alcoolul nu poate fi servit, a mai spus el. În şcoli vor fi de asemenea mai puţine restricţii, cu mai multă predare în clasă şi grupuri mai mari de elevi, deşi condiţii locale se vor aplica.