Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

NEREGULI cu peste 200 de tone de deşeuri PERICULOASE de la spitale Covid. Intervenţie a poliţiei

Poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au indisponibilizat peste 211.600 de kilograme de deşeuri periculoase provenite din colectarea de către diferiţi agenţi economici, de la unităţile sanitare care asigură asistenţa medicală a pacienţilor testaţi pozitiv, în cadrul unei acţiuni ample desfăşurate la nivelul statelor membre U.E.

"În perioada 9 iunie - 1 iulie a.c., Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, din Inspectoratul General al Poliţiei Române au acţionat pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul aferent al deşeurilor periculoase provenite din activităţile medicale, în mod deosebit ale celor din obiectivele sanitare care gestionează limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Acţiunea s-a desfăşurat concomitent la producătorii de deşeuri, pe două paliere, atât de la generator spre incinerator/eliminator, cât şi în zona de neutralizare/incinerare/eliminare. În acest context, au fost efectuate 282 de controale şi verificări la unităţile sanitare şi la agenţii economici care efectuează operaţiuni în domeniul managementului deşeurilor periculoase infestate cu virusul SARS-CoV-2.

Acţiunea s-a desfăşurat concomitent la producătorii de deşeuri, pe două paliere, atât de la generator spre incinerator/eliminator, cât şi în zona de neutralizare/incinerare/eliminare", transmite IGPR.

 

Poliţiştii au indisponibilizat 211.652 de kilograme de deşeuri periculoase

 


"În cadrul activităţilor, poliţiştii au indisponibilizat 211.652 de kilograme de deşeuri periculoase provenite din colectarea de către diferiţi agenţi economici, de la unităţile sanitare care asigură asistenţa medicală a pacienţilor testaţi pozitiv.

În urma acţiunilor, deşeurile medicale au fost distruse şi eliminate în condiţii de siguranţă, pentru sănătatea publică, iar ulterior, a fost dispusă sancţionarea administrativă a operatorilor economici, precum şi închiderea temporară a activităţii unui incinerator. Astfel s-a reuşit evitarea infestării ulterioare cu virusul SARS-CoV-2 prin nedistrugerea şi neeliminarea deşeurilor, cu respectarea procedurilor emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Poliţiştii au constatat 8 infracţiuni, dintre care 7 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor şi una la articolul 352 Cod Penal. În cauză, sunt instrumentate 6 dosare penale, în care sunt cercetate 17 persoane, dintre care 3 au fost reţinute şi ulterior, faţă de acestea a fost dispusă măsura arestării preventive.

Totodată, au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 454.800 de lei şi 40 de avertismente, atât la H.G 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi la legislaţia de mediu aferentă", se arată în comunicatul IGPR.


Acţiunea s-a desfăşurat în cooperare cu Garda Naţională de Mediu şi Inspecţia Sanitară de Stat



"În contextul pandemiei cauzate de apariţia şi răspândirea la nivel mondial, al noului Coronavirus Covid- 19, statele membre U.E. au iniţiat şi organizat la nivel european un plan de acţiune codificat "Retrovirus", având ca scop respectarea legislaţiei aferente deşeurilor periculoase provenite din activităţile medicale, în mod deosebit ale celor din obiectivele sanitare care gestionează limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Derularea acţiunii a avut ca scop diminuarea pericolului, pe care îl reprezintă accidentele ecologice, îmbolnăvirile individuale ori colective, infestarea publică cu virusul SARS-CoV-2, acordându-se o atenţie deosebită depistării situaţiilor de risc generate de activităţile necorespunzătoare privind colectarea, transportul, depozitarea, sterilizarea, neutralizarea şi eliminarea deşeurilor periculoase", transmite IGPR.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy