Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]

Nelu Tătaru, prima declarație în ședința de Guvern: Avem o situație care trebuie controlată

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Nelu Tătaru a participat în această după-amiază la prima sa ședință de Guvern în calitate de ministru interimar al Sănătății. 

Nelu Tătaru a susținut în ședința de Guvern de astăzi că situația ”trebuie controlată” pentru a nu se ajunge și în alte orașe la un număr mare de cadre medicale infectate, la fel cum s-a întâmplat la Suceava. 

”Este un moment greu în care trebuie să fim și contez pe ajutorul dumneavoastră, al tuturor, mulțumesc și domnului Costache pentru că am fost în echipa lui și am putut participa la toate acțiunile. Este o provocare a momentului pentru tot ce înseamnă România acum. Mă întorc de la Constanța, în care am putut să văd puțin altceva decât am văzut în țară. Mă întorc de la Suceava și văd iar același lucru. Mă întorc de la Arad unde sunt semne la fel, că avem o situație care trebuie controlată, dar din toate acestea Suceava rămâne deosebită. Pentru a limita ce este acolo și pentru a nu avea o ”nouă Suceava”, contez pe ajutorul dumneavoastră și mulțumesc de încredere”, a precizat Nelu Tătaru, ministru interimar al Sănătății, în ședința de Guvern de astăzi. 

Aproape 100 de angajați în sistemul medical din Suceava au fost infectați cu noul coronavirus. Mai mult, Spitalul de Infecțioase a fost închis pentru 48 de ore pentru a fi dezinfectat. 

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.22