Nelu Tătaru face radiografia crizei COVID-19 în România. Care este situația, cele mai afectate orașe

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a făcut o evaluare a celor mai afectate orașe de noul coronavirus. 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a intervenit în direct la România TV unde a vorbit despre criza coronavirusului în România. Ministrul a trecut în revistă situația actuală din mai multe orașe din țară.  

Care este situația la Suceava

”Suceava este altceva, încercăm să reașezăm un sistem medical, încercăm să ducem pe un făgaș normal tot ce înseamnă circuite epidemiologice, încercăm să renaștem un oraș, în contextul în care îl avem drept cel mai mare focar din România. Gândiți-vă că aproape 1.400 de cazuri din peste 4.400 sunt la Suceava. Părerea mea este că trebuie un echilibru între rigoarea militară și înțelegere, precum și raportul la meseria pe care ne-am ales-o. În condițiile în care știm prin ce am trecut ca oraș Suceava, știm prin ce am trecut ca și personal medical și nu acceptăm niște condiții normale într-un spital civil, atunci este o problemă”, a declarat ministrul Sănătății. 

Deva, spital militarizat

Întrebat dacă ar putea fi militarizat și spitalul din Deva, Nelu Tătaru a precizat: 

”Mâine dimineață vom face o evaluare și dacă vom considera că este nevoie atunci vom militariza și Deva. La Deva încercăm să repunem ca spital pe un făgaș normal. Nu am luat decizia de a carantina orașul”, a completat ministrul. 

Ce se întâmplă la Brașov?

”Stăm bine, bine. Astăzi am avut discuții și la Brașov. Am avut întâlniri cu toți directorii de spitale, cu primarul Brașovului, cu președintele Consiliului Județean, primarul orașului Făgăraș. Activitatea medicală este în parametri normali, s-au stabilit și spitalele suport, atât pentru dializă cât și pentru maternități. Într-o oarecare măsură și atmosfera este pe un făgaș normal. Rămâne să vedem în zilele următoare activitatea medicală”, a declarat Nelu Tătaru. 

Teste greșite la Timișoara?

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a fost întrebat în cadrul intervenției televizate la România TV și despre testele bebelușilor infectați cu coronavirus la Timișoara, dacă există posibilitatea ca acestea să fi fost greșite. 

”Există și această posibilitate. Noul director de la Direcția de Sănătate Publică Timiș a reînceput ancheta epidemiologică, a retestat, iar acum testele vor merge către clinica de Boli Infecțioase unde vor fi lucrate. În urma rezultatelor, vom da și un răspuns. Poate fi și un rezultat pozitiv în contextul faptului că nou născuții, copiii în general, au receptivitatea mai scăzută la infecția cu coronavirus”, a declarat ministrul. 

Anchetă epidemiologică la Spitalul Universitar din București 

”Este anchetă și la Spitalul Universitar. Direcția de Sănătate Publică din București va face evaluarea și va prezenta și raportul. Deocamdată se refac circuitele și sunt blocate, carantinate anumite secții până la reevaluare. În acest moment, nu există riscul închiderii Spitalului Universitar, dar în urma evaluării ne putem gândi la închiderea mai multor secții”, a încheiat ministrul Nelu Tătaru. 

Mesaj pentru cadrele medicale

Nelu Tătaru le-a transmis un mesaj tuturor cadrelor medicale din România. 

”La Mulți Ani tutuor, este ziua noastră. Să nu uităm niciodată că menirea noastră este aceea de a menține un popor sănătos. Să nu uităm în aceste momente că suntem în prima linie, toată lumea are așteptări de la noi și nu trebuie să-i dezamăgim”, a transmis ministrul Sănătății. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel