Nelu Tătaru anunţă NOI MĂSURI. Cum se simte şefa secţiei ATI de la GEROTA

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat care este starea şefei secţiei ATI de la Gerota, dar şi ce măsuri se vor lua la intrarea în scenariul 4. 

"Suntem la pacientul 1760, avem în acest moment mai puţin de 300 de cazuri până la scenariul 4, în care cazurile uşoare şi medii vor fi tratate la domiciliu, iar celelalte în spitale, la boli infecţioase, iar cele critice la ATI. Suntem într-un scenariu în care avem nevoie de tot ce înseamnă corp medical. Trebuie să îşi recapete încrederea, iar asta se poate doar prin siguranţa muncii lor. Chiar vorbeam acum câteva minute cu un coleg şi vă pot spune că starea şefei secţiei ATI de la Gerota este un pic ameliorată", a declarat Nelu Tătaru la România TV. 

Câte teste se fac pe zi

"Menirea noastră este de a vindeca oameni. Doctorii trebuie să ştie că ministerul Sănătăţii va face totul ca medicii să poată lucra în condiţii normale, ne vin şi echipamentele. În noul protocol, toţi cei care vin cu probleme respiratorii la spital, fără să fi avut contacte cu persoane confirmate, vor fi testaţi pentru coronavirus. Mergem spre 2500-3000 de teste pe zi, capacitate de testare. Avem un stoc de 200.000 de teste, dar şi un contract cu sud-coreenii pentru 2 milioane de teste. ", a mai spus acesta. 

"Testele rapide sunt de anticorpi, ele ne arată că am trecut prin boală. Ele trebuie dublate şi de un test molecular, PCR, pentru a ne arăta dacă mai avem virusul în organism sau nu. Avem şi teste rapide, dar sunt pentru cei care sunt în spitalizare, pentru a putea evidenţia când a apărut reacţia organismului", a mai explicat ministrul. 

"Sunt şi persoane tinere care au decedat, e drept. Sunt diferite clustere în Europa, cum e în Spania şi Italia, unde se manifestă mai mult la bătrâni, dar putem să ne uităm şi la Israel, unde se manifestă şi la tineri. Nu ştiu încă dacă pacienţii tineri decedaţi au avut şi alte comorbidităţi", a conchis Nelu Tătaru. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel