Neamț: Unul din medicii cercetați pentru corupție, din nou la muncă

Unul dintre medicii ortopezi din Neamț, cercetați pentru corupție, s-a întors la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi profesează după ce procurorul de caz i-a permis acest lucru.

Doctorul Ghenadie Bucătaru poate să îşi reia activitatea în secţia de ortopedie, după ce a primit acceptul din partea procurorului de caz.

"Am cerut confirmarea domnului procuror, mi-a confirmat şi ca atare avem acum 3 ortopezi şi putem să dezvoltăm un act medical echilibrat pentru ceilalţi pacienţi", a declarat, pentru Agerpres, doctorul Codruţ Munteanu, managerul spitalului din Piatra-Neamţ.

Medicul a fost pus sub control judiciar de procuror în timp ce ceilalţi 4 medici ortopezi - 3 din spital şi unul din policlinica spitalului - au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Decizia instanţei a fost atacată cu recurs de cei patru şi se va judeca de Curtea de Apel Bacău.

Medicii din spital sunt suspectaţi că ar fi condiţionat actul medical de primirea unor sume de bani, iar cel din policlinică de faptul că primea mită pentru eliberarea unor certificate medicale necesare pensionării pe caz de boală sau pentru concedii medicale.


Vezi și: 

Elicopter prăbușit în județul Prahova. Primele imagini - UPDATE

Vreme deosebit de caldă. Temperaturi record 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel