În perioada 16-22 septembrie 2012 între orele 18:30-19:30 au loc 28 de recitaluri de muzică clasică în 4 stații de metrou din București.
Cele 4 stații de metrou în care au loc recitalurile sunt Piața Victoriei, Universitate, Piața Unirii și Eroilor.
Proiectul este organizat de "Arta nu mușcă", o organizație non-profit alcătuită din tineri artiști. Ghidați după deviza "Arta nu mușcă încurajează un consum iresponsabil de muzică clasică", organizatorii proiectului speră să maximizeze numărul bucureștenilor ascultători de muzică bună.
Asociația "Arta nu mușcă" promovează antreprenoriatul artistic în România, printr-o serie de evenimente cultural-artistice, realizate într-o manieră actuală și versatilă și desfășurate în direcția susținerii tinerelor valori românești.
Primul concert a avut deja loc în stația de metrou Universitate, unde mai multi tineri cântăreți au încântat urechile trecătorilor. Fonetic Quintet a fost alegerea organizatorilor: Gabriela Petecila- flaut, Ana Maria Radu-oboi, Bogdan Gugu-clarinet, Ionut Emil Mardare-fagot, Cristian Borcan-corn.
Momentele de muzică vor fi susținute de tinerii de la liceele de muzică și artă "Dinu Lipatti" și "George Enescu", dar și studenți și masteranzi ai Universității Nationale de Muzică.
Simțurile călătorilor de la Metrorex o să fie încântate nu doar de muzică clasică, ci și de dansuri. În seara aceasta dacă vor avea ocazia să asiste la un moment de dans oferit de artiștii de la clubul de dans "Tango Tangent".
În zilele următoare vor avea loc şi alte concerte de același gen. Pentru mai multe detalii accesați site-ul http://artanumusca.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu