Moţiune de cenzură. Daniel Suciu: Atunci când suie suina în copac, începe să și guițe

Sursa: MDRAP
Sursa: MDRAP

Daniel Suciu a declarat, joi, că programul PNDL a avantajat toți primarii, indiferent de partid, amintindu-i pe primarii PNL Nicoale Robu, Mircea Hava și Gheorghe Falcă. Ministrul Dezvoltării i-a denumit "grofi", precizând că cei care se "înfruptă" din PNDL nu sunt doar de la PSD.

"Mi-aș dori să îi aud pe domnul Băsescu și pe domnul Ponta despre justiție și despre numiri, cum au mai discutat. Mi-aș dori să îi văd pe domnul Roman și Bulai vorbind despre PNDL. Mai citez dintr-o zicală ardeleanscă – Atunci când suie suina în copac, începe să și guițe", a declarat Daniel Suciu, joi, la dezbaterea moțiunii de cenzură.

Ministrul dezvoltării a amintit primari ai PNL, printre care Nicolae Robu de la Timișoara, Gheorghe Falcă de la Arad și Mircea Hava primarul din Alba Iulia, ca fiind beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Locală.

"Vreau să vă dau niște cifre"

"Pentru că discutam despre administrație și PNDL, chiar vreau să vă dau niște cifre. Pentru titlul de baron local, am să introduc în propoziție titulatura de grof. Colegii mei de la UDMR știu ce înseamnă. Grofii care se înfruptă din PNDL nu sunt doar de la PSD", a mai declarat acesta.

Ministrul Dezvoltării a susținut în trecut, că PNDL își propune realizarea a 16.500 km de conducte de apă și canalizare care vor deservi 6,5 milioane de locuitori, dintre care 4.750 km sunt deja realizați. Potrivit ministrului, PNDL mai are ca scop realizaeea a 20.000 km de drumuri judeţene şi comunale care vor deservi 15 milioane de locuitori (7.000 km realizați).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel