Mitropolitul Olteniei îi îndeamnă pe credincioşi să facă vaccinul anti-COVID-19

ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, îi îndeamnă pe români să se vaccineze împotriva COVID-19. 

"Noi ne-am rugat la Bunul Dumnezeu ca oamenii de știință să primească luminare și să realizeze un vaccin, pentru ca oamenii să poată scăpa mai ușor de această pandemie. Evident că se vor realiza multe prin acest vaccin și noi ne rugăm acum să nu aibă reacții adverse.

Această pandemie este îngăduită de Dumnezeu, pentru că oamenii, în mare parte, nu au știut să prețuiască libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Iar dacă noi greșim, se abat asupra noastră multe rele și multă suferință.

Această suferință este generalizată, a devenit o pandemie. Însă, Dumnezeu niciodată nu ne-a uitat. Când rugăciunea își atinge scopul ei, atunci omul primește de la Dumnezeu și trece cu ușurință peste greutățile vieții.

Nicio boală nu poate birui omul. Mântuitorul Iisus Hristos suferă cu cel care este în boală și necaz pentru că el a preluat suferințele noastre. Dacă cerem ajutorul lui Dumnezeu, el ne ajută și ne scoate din această durere.

Și doctorii sunt oameni și ei s-au îmbolnăvit, unii chiar au murit. Doctorul cel mare care nu se molipsește de boala noastră e doar Dumnezeu”, a declarat ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, conform Antena3.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel