Mircea Badea, după ce a făcut Oana Dimofte în pandemie: Ăsta e AUTODENUNȚ

Mircea Badea a taxat-o pe Oana Dimofte. 

Oana Dimofte a scris pe Facebook un mesaj pe care, ulterior, Mircea Badea l-a comentat la emisiunea „În gura presei”. 

„Și poate că pare, așa, că m-am suit pe vreun cal înalt și îmi trag vreo statuie pentru virtue signaling.Nu, nene, și eu am greșit. Cea mai gravă dintre greșeli a fost să o trimit pe fii-mea la școală, în ziua în care rezultatul la testul lui Dan încă nu sosise. Eram foarte, foarte sigură că o să fie negativ. Rezultatul a venit în timp ce ea era la școală. Nu a fost negativ. Din fericire pentru toată lumea, fiică-mea și colegii ei au purtat mască și nimeni nu s-a contaminat. Nici elevi, nici profesori. Dar da, de greșit am greșit. Nu sunt aici ca să fac pe Maica Tereza. E un lucru omenesc să greșești. E un lucru diabolic să perseverezi în greșeală. Lumea nu se împarte acum în impecabili și păcătoși. Lumea se împarte între cei care vor să înțeleagă din greșeli și cei care nu vor”, este mesajul scris de Oana Dimofte pe Facebook. 

Mircea Badea: Ăsta e autodenunț

După ce a citit în direct mesajul Oanei Dimofte, Mircea Badea a spus că e, de fapt, un „autodenunț”.

Stați puțin. Este un autodenunț, în condițiile legii din România. Dânsa ar trebui să dea cu subsemnatul, împreună cu soțul, pentru zădărnicirea combaterii răspândirii bolilor. O lege complet cretină, dacă e să mă întrebați pe mine”, a spus Mircea Badea, după ce a citit mesajul Oanei Dimofte. 

„De ce? Păi: De ce s-a dus soțul să se testeze? Răspuns: Avea simptome! Și atunci s-a dus să se testeze că avea simptome. El nu era asimptomatic. În timp ce așteptau rezultatul, el având simptome, ei trimit copilul la școală, printre alți copii și printre profesori. În timp ce copilul era la școală, vine rezultatul. Ups! Pozitiv. După aia, și dânsa și copilul erau pozitivi”, a mai spus Mircea Badea.

Realizatorul TV a ridicat apoi un semn de întrebare: Chiar dacă toată lumea a purtat mască, de unde știe Oana Dimofte că elevii și profesorii nu s-au contaminat?

„De unde știi că nimeni nu s-a contaminat? Pentru că toată lumea a purtat mască? Pe bune? De unde știi? Că n-a avut nimeni simptome? Mulți sunt asiptomatici! S-au testat toți și au stat în izolare? Dacă totuși s-a contaminat unu care a fost asiptomatic și s-a dus acasă?”, a mai spus Badea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel