Mioara Roman, în stare gravă. Oana Roman, anunț trist: Nu-și mai poate folosi mâna DELOC! I-au găsit ceva suspect la tomograf!

Foto: Instagram Oana Roman
Foto: Instagram Oana Roman

Oana Roman a făcut un anunț trist despre mama ei, Mioara Roman.

Oana Roman a vorbit despre starea de sănătate a mamei sale, Mioara Roman. 

Potrivit ei, aceasta se confruntă cu probleme de sănătate de ceva vreme și are nevoie de asistență medicală în permanență. Mai mult, Mioara Roman se află internată într-o clinică privată și urmează diverse proceduri și tratamente.

Mioara Roman suferă de Parkinson și a avut tot felul de probleme de sănătate în ultima vreme.

"Din păcate, bătrânețea nu iartă pe nimeni. Eu sunt foarte împăcată cu faptul că știu că mama primește cele mai bune îngrijiri posibile având în vedere starea ei de sănătate. Ea are nevoie zilnic și în permanență de îngrijire, de monitorizare, de diverse proceduri și tratamente kinetoterapeutice, masaj, medicamente și altele. Timp de 10 zile în fiecare lună face un tratament cu perfuzii. Trebuie să facă kinetoterapie în fiecare zi pentru că are o pareză la o mână pe care nu și-o mai poate folosi deloc.

Și pentru că nu-și mai poate folosi deloc mâna trebuie să fie ajutată, practic în toate activitățile pe care le face.(…) Acolo este o persoană care zilnic îi face aceste proceduri, gimnastică, masaj, kineto, perfuzii, medicamentație și tot ce îi trebuie.  Aceste lucruri acasă sunt imposibil de făcut așa cum trebuie și de aceea ea este acolo", a spus Oana Roman pe Instagram.

"I-au găsit ceva suspect la tomograf"

"Mama e în spital! M-am speriat, i s-au umflat picioarele. Doctorii au suspectat-o de insuficiență cardiacă. Anul acesta facem sărbătorile fără mama. Am internat-o la un spital privat. Nu i-au pus încă diagnosticul. Miercuri (15 decembrie) o să se hotărască ce fac cu ea. I-au găsit ceva suspect la tomograf!", a mai spus Oana Roman.

Mioara Roman, "diagnosticată GREȘIT". Catinca Roman, anunț despre starea mamei sale. Ce este sindromul parkinsonian

Recent, Catinca Roman a vorbit despre starea de sănătate a mamei sale, Mioara Roman, și susține că aceasta nu a luat tratamentul care ar fi trebuit, pentru că medicii i-au pus un alt diagnostic.

Sora Oanei Roman a explicat că mama sa, care suferă de sindrom parkinsonian, a fost diagnosticată, de fapt, cu boala Parkinson. Această gafă a dus și la un tratament greșit, care nu a făcut altceva decât să-i acutizeze boala.

"A primit un diagnostic greșit, asta a fost ideea. A fost diagnosticată cu Parkinson și ea, de fapt, avea sindrom parkinsonian plus încă niște mici probleme. Și sigur că tratamentul era pentru Parkinson așa că, dacă vă aduceți aminte momentele acelea în care ea nu se simțea prea bine, erau din cauza tratamentului în cea mai mare parte", a declarat Catinca Roman, în emisiunea "Star Magazin" de la Antena Stars.

"A urmat tratamentul câteva luni din fericire, până când ne-am dat seama că nu e ok și tot căutam cauzele. Am ajuns la o doamnă doctor psihiatru nemaipomenită care a consultat-o, a constatat că diagnosticul nu este bine pus și după aceea i-a schimbat tratamentul. Ne-a îndreptat și spre o doamnă doctor neurolog și ne-au ajutat foarte mult și pe noi, și pe mama să fie lucrurile ok. Este la centrul de recuperare, are prieteni și se simte bine", a completat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel