Ministrul Tineretului şi Sportului, discuţii cu Răzvan Burleanu

Mihai Ciobanu / 10 ian 2019 / 17:56
FRF
FRF

 Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a avut joi o întâlnire informală cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat MTS pe pagina sa de Facebook. 

Discuţiile, care au durat mai bine de o oră, s-au axat pe proiectele de dezvoltare a fotbalului din eşaloanele inferioare, mai ales la nivel de copii şi juniori, dar şi din zonele rurale, pe competiţiile zonale, pe fotbalul feminin şi pe modul în care FRF şi MTS ar putea coopera şi a-şi uni resursele pentru extinderea eficientă a accesului copiilor şi tinerilor la acest sport, numărul 1 ca popularitate în România. 

Bogdan Matei şi Răzvan Burleanu au discutat apoi şi despre proiectele de anvergură care privesc fotbalul de mare performanţă, organizarea meciurilor din cadrul EURO 2020, dar şi pregătirea unei candidaturi comune pentru găzduirea unor meciuri de la Cupa Mondială 2030. 

"Este prima întâlnire pe care o am cu preşedintele Burleanu. Vreau în primul rând să-l felicit pentru că a reuşit în ultimii ani să dezvolte atât de mult fotbalul din România fără să beneficieze de sprijin financiar de la bugetul statului. Am avut o discuţie deschisă şi ne-am asigurat reciproc de întreaga disponibilitate de a ne sprijini şi de a lucra la proiecte comune. EURO 2020 se apropie cu paşi repezi şi sunt convins că FRF, împreună cu celelalte instituţii ale statului, va reuşi din nou să demonstreze celor de la UEFA şi întregii lumi că România este capabilă să organizeze competiţii de o asemenea anvergură", a spus ministrul Bogdan Matei. 

Vezi şi: Iohannis, numire miniștri. Chirieac: Dăncilă a început să joace

Miniștrii cu expertiză la ”școala vieții”, acceptați de Iohannis