EXCLUSIV  Metode CIUDATE de a țepui românii în pandemie. Poliția Română: Imaginația infractorilor nu cunoaște limite

Am solicitat un punct de vedere al Inspectoratului General al Poliției Române după metodele șocante care se vehiculează în această perioadă de pandemie, în mediul online, cu scopul de a țepui românii.

Pe Facebook circulă tot felul de fake news-uri. Unul dintre acestea a fost în weekend când oamenii au primit următorul mesaj:

”AVERTISMENT! (Să sperăm că este doar un zvon, mesajul este în verificare) RATA CRIMINALITĂȚII ESTE ÎN CREȘTERE! Există semnale din țară că au apărut persoane "BINEVOITOARE" care umblă din ușă în ușă și donează maști de protecție GRATIS din partea autorităților! Măștile sunt îmbibate cu substanțe chimice (anestezice, somnifere...)!

Te roagă să ți le pui pe față să vezi daca ți se potrivesc apoi TE JEFUIESC! Va rugăm să nu acceptați ajutor umanitar de la persoane pe care nu le cunoașteți! Nu răspundeți la apeluri făcute de pe numere de telefon necunoscute! FIȚI PRUDENȚI ȘI ÎN SIGURANȚĂ!'.

Și nu este singurul mesaj de acest fel! În ultimele ore a circulat și următoarea avertizare care este, de asemenea, fake news. Mesajul a fost distribuit, în mod fals, Poliției Române:

(w670)

Inspectoratul General al Poliției Române, răspuns oficial

La solicitarea DC News adresată Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Informare şi Relaţii Publice, vă comunicăm următoarele:

”În toată această perioada, spațiul public și cel virtual, abundă de informații, legate în cea mai mare parte de pandemie și domenii sau situații conexe.

Recomandăm tuturor cetățenilor să se informeze doar din surse oficiale, de pe site-urile sau paginile de socializare ale instituțiilor implicate în combaterea acestei pandemii. Toate informațiile care se vehiculează în mediul online pot fi verificate dacă sunt reale prin accesarea acestor pagini. De asemena paginile de socializare ne dau posibilitatea să raportăm o știre atunci când ea este falsă.

Pe rețelele de socializare au apărut postări care prezintă moduri noi de operare folosite de infractori, pentru a înșela oameni și a reuși sa sustragă bunuri sau valori din locuință.

Din experienta noastră, imaginația infractorilor nu cunoaște limite, motiv pentru care ne așteptăm să apară și la noi în țară astfel de situații. De la scenariile clasice de împrietenire cu victima sub pretextul vânzării unor bunuri sau declinării unor calități oficiale, pentru oferirea unor servicii, luăm în calcul adaptarea acestor metode la contextul actual.

Tocmai de aceea, sfătuim oamenii, preventiv, să fie foarte atenți la persoanele care le bat la ușă si la intențiile acestora

Este dreptul lor sa ceara o legitimație și un act de identitate, dar recomandarea noastră este să nu le primească în casă. În cazul în care au loc totuși activități de dezinfecție, dezinsecție, verificări ale utilităților, acestea sunt anunțate în prealabil și se desfășoară doar în prezența administratorului de bloc”, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române pentru DC News.

VEZI ȘI: EXCLUSIV METODA POMANA, înșelăciune de Paște. Poliția Română, avertisment

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel