Medicul Ion Ştefan, Spitalul Militar Central: Va fi o revoluţie în plan mental din cauza Covid - 19

Colonel medic Ion Ştefan, şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila', a declarat că este nevoie inclusiv de sănătate mentală pentru a face faţă provocării pandemiei cu COVID-19, adăugând că oamenii vor 'ieşi alţii din acest fenomen' şi va fi 'o revoluţie în plan mental'.

'Avem nevoie inclusiv de o sănătate mentală pentru a face faţă acestei provocări. (...) Aş vrea să nu se tragă sirena panicii. Este în aceste momente o mare eroare. Aş vrea să instaurez starea de calm. (...) Lumea se schimbă. Cu siguranţă, vom fi alţii după fenomenul COVID-19, vom ieşi alţii din acest fenomen, va fi o revoluţie în plan mental', a explicat el, într-un interviu publicat pe pagina de Facebook a instituţiei medicale.

În opinia sa, răspândirea virusului, care are un grad de 'infecţiozitate uluitoare', poate fi încetinită. 'De astă dată, ne confruntăm cu un virus care are o infecţiozitate uluitoare şi care, cu siguranţă, ne surprinde pe zi ce trece. Poate a fost chiar un pic subevaluat la începuturi, însă, până la urmă, lumea medicală i-a acordat atenţia pe care o merita. Sunt convins că de astă dată nu vom putea să stopăm neapărat infecţia, are o amploare uluitoare şi pe modele matematice încă nu am atins apogeul, noi suntem cam cu 21 de zile în spatele Italiei, iar acolo apogeul este estimat pentru 25-26 martie.'

'Eu sunt convins că noi putem să încetinim acest fenomen, astfel încât în viitor să poată să acţioneze vaccinul antiviral şi sunt demersuri făcute în mai multe ţări, în SUA, Canada, China, Australia pentru obţinerea unui astfel de vaccin, care cred că ar putea să fie soluţia terapeutică salvatoare, pe de o parte. (...) Sunt convins că vom putea utiliza off label terapii, remdesivirul, famipiravirul pot să constituie astfel de terapii şi hidroxiclorochina. (...) Trebuie să tragem de timp până când vom obţine un vaccin eficient', a susţinut medicul militar.

Potrivit acestuia, este important ca măsurile împotriva răspândirii virusului să fie respectate. 'Astfel de măsuri sunt impopulare, dar, ţinând cont de exemplul Italiei în care astfel de măsuri au întârziat, eu cred că la noi măsurile, chiar dacă au fost cumva precoce şi chiar au devansat etapa, scenariul din momentul acela, au fost necesare. Este important ca astfel de măsuri să fie respectate', a mai arătat Ion Ştefan, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel