Medici români, în ajutorul italienilor. Arafat: Gest important

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

O echipă medicală românească, formată din medici şi asistenţi, se alătură de marţi colegilor italieni, pentru a-i sprijini în lupta cu noul coronavirus.

De Ziua Mondială a Sănătăţii, medicii şi asistenţii români au plecat cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, pe ruta Bucureşti - Timişoara - Milano, într-un gest de solidaritate cu personalul medical din Italia. Maria Casuni, asistent medical la Târgu Mureş, unul dintre membrii echipei medicale care a plecat de la Bucureşti, declară că face această 'misiune specială' pentru că îşi adoră meseria.

'Misiunea noastră este să acordăm sprijin colegilor din Italia, care cu siguranţă sunt epuizaţi şi au nevoie de ajutor. Familia mea ştie că nu îmi iubesc meseria, că îmi ador meseria, iar faptul că fac această misiune specială - sunt bucuroşi pentru acest lucru şi sunt siguri că mă voi întoarce cu bine acasă', a declarat ea, înainte de plecare.

La îmbarcarea personalului medical au participat marţi premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi. 'Acest gest arată faptul că există solidaritate europeană şi că ţările UE au capacitatea de a se uni şi de a găsi împreună soluţii pentru combaterea oricărui pericol, cum este această epidemie', a afirmat şeful Executivului, Ludovic Orban.

Mesajul lui Arafat

Şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a subliniat importanţa solidarităţii europene, în acest moment.

'În primul rând arată că protecţia civilă funcţionează şi în România, şi la nivel european. Este un gest important faptul că am găsit oameni să plece într-un timp atât de scurt. Acest semn este foarte important pe plan european, şi pentru noi, România, este un gest care ne arată că putem şi este un gest de solidaritate cu Italia, care este o zonă acum foarte afectată. Este o cooperare extraordinară între Ministerul Apărării, partea medicală, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă', a arătat Arafat.

Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu patru medici şi asistenţi medicali la bord. La Timişoara, s-au îmbarcat încă 10 membri ai echipei medicale, care este însoţită de un ofiţer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Personalul medical din România, selectat pe bază de voluntariat, va acţiona la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel