Medic, propunere pentru cei care neagă gravitatea infecției SARS-CoV-2. ”DOVADĂ de cinste și curaj!”

foto: Pixabay
foto: Pixabay

Un medic propune celor care nu cred în existența COVID sau minimizează gravitatea infecției să-și asume și consecințele. 

”Să zic? Să nu zic? Uite că zic! Pacienții au dreptul să refuze tratamentul prescris de medici - spitalele au formulare pentru așa ceva. De pildă, membrii unor secte religioase dau totdeauna în scris că refuză tranfuzia indiferent de riscurile la care se expun (decesul y compris). Pe cale de consecință, n-ar fi o dovadă de cinste, curaj, responsabilitate, ca cei ce neagă gravitatea infecției SARS-COV-2 să semneze în avans un formular cum că refuză tratamentul conex cu maladia? Dat fiind că e dreptul domniilor-lor să nu creadă în Covid, n-ar fi demn să-și asume și consecințele? Nu de alta, dar în caz de blocaj, barem simplificăm modalitatea prin care-i alegem pe cei pe care îi tratăm. Sau te pomenești că atunci necredincioșii vor face recurs la obligațiile corpului medical, la jurământul lui Hipocrat etc.? Deci? Cine-și ia viața în mâini? (P.S. Asta nu scuză brambureala locală, ci doar le reamintește celor bravi că legea le dă dreptul de a-și susține opiniile până la capăt. Recomandăm, totuși, un consimțământ informat înainte de abstenția finală. Sănătate tuturor!)” a scris medicul Florin Chirculescu, de la Spitalul Universitar de Urgență București, pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel