ARADUL, PARALIZAT de 1 MAI. Decizie radicală în perioada 1-3 mai

Administrația locală din Arad a luat o măsură extremă de 1 mai pentru a descuraja cetățenii să iasă în oraș, în condițiile pandemiei cu coronavirus.

Transportul public cu tramvaie şi autobuze va fi complet suspendat în municipiul Arad şi pe rutele din judeţ, în perioada 1 - 3 mai, pentru a se descuraja circulaţia, în condiţiile în care autorităţile presupun că mulţi vor dori să iasă în excursii sau la iarbă verde.

Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Arad, Claudiu Godja, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că măsura a fost luată la cererea administraţiei locale şi judeţene.

"Aceeaşi măsură a fost luată şi în perioada Paştelui, când am suspendat întregul program de circulaţie al mijloacelor de transport public efectuat cu tramvaiele şi autobuzele companiei. Decizia nu ne aparţine, din decembrie 2019 noi suntem prestatori de servicii pentru Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară de Transport Public Arad, din care fac parte administraţii ale localităţilor în care ne desfăşurăm activitatea", a declarat Godja.

Fără excursii și iarbă verde

Reprezentanţii Primăriei Arad au precizat, pentru Agerpres, că s-a solicitat CTP suspendarea activităţii pentru a se descuraja circulaţia în perioada weekend-ului prelungit de 1 mai, când se presupune că mulţi ar intenţiona să iasă la iarbă verde sau în excursii.

După declararea stării de urgenţă, CTP Arad şi-a redus la jumătate capacitatea de transport, pentru că ordonanţele militare au limitat circulaţia persoanelor. Au fost trimişi în şomaj tehnic 240 de salariaţi din cei 540 ai companiei.

CTP Arad, ai cărei acţionari sunt Consiliul Local Arad (70%) şi Consiliul Judeţean (30%), este cel mai mare transportator din judeţ, având un parc format din circa 130 de tramvaie şi 130 de autobuze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel