Marea Britanie, NOU bilanț al infecțiilor. Sute de morți în 24 de ore

Autoritățile din Marea Britanie au anunțat un nou bilanț al infecțiilor și deceselor cu coronavirus. 

Numărul persoanelor care au murit în spitalele din Regatul Unit după ce au fost testate pozitiv cu noul coronavirus a ajuns la 18.100, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii, înregistrând o creştere de 763 de decese în ultimele 24 de ore, relatează Reuters şi AFP, scrie Agerpres. 

Numărul de decese anunţat miercuri, de 763, este în scădere de la 828, în precedentele 24 de ore.

Bilanțul persoanelor testate pozitiv 

În total, 133.495 de persoane au fost testate pozitiv în ţară, una dintre cele mai grav afectate din Europa şi care se confuntă în prezent cu un "vârf" al pandemiei, a declarat înainte de publicarea datelor ministrul economiei, Matt Hancock. Numărul de cazuri noi confirmate de COVID-19 este de 4.451.

Bilanţul autorităţilor nu ţine cont de azilele de azilele de bătrâni, unde, potrivit reprezentanţilor sectorului, mai multe mii de persoane în vârstă au murit.

Reproșul adus guvernului 

La Parlament, miercuri, noul şef al opoziţiei laburiste, Keir Starmer, a reproşat miercuri guvernului "lentoarea" în gestionarea pandemiei.

"Există un decalaj între promisiuni şi punerea lor în aplicare", a declarat el. "Vedem o tendinţă conturându-se: am fost lenţi în a dispune izolarea, lenţi în depistare şi acum suntem lenţi în acceptarea propunerilor companiilor britanice" pentru fabricarea de material medical.

Izolare prelungită 

Izolarea prelungită pe 23 martie până pe 16 aprilie va continua cel puţin trei săptămâni. În pofida presiunii în creştere, guvernul nu are în vedere deocamdată nicio măsură de relaxare, spre deosebire de alte ţări europene.

Puterii i se reproşează întârzierea în efectuarea de teste şi lipsa echipamentelor de protecţie pentru personalul medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel